Afecţiunile prostatei şi castrarea

Prostata este o glandă care secretă lichidul prostatic, parte componentă a lichidului seminal cu rol în distribuţia spermatozoizilor.  În afecţiunile prostatei, lichidul suferă modificări cantitative şi calitative care duc la scăderea fertilităţii. Astfel, lichidul secretat în cantitate mai mică nu diluează suficient spermatozoizii. În infecţiile glandei, pH-ul modificat al lichidului prostatic reduce mobilitatea spermatozoizilor, aceste două aspecte constituind cauze importante ale infertilităţii.

Hiperplazia benignă a prostatei, infecţiile, chisturile paraprostatice şi adenocorcinomul reprezintă principalele afecţiuni ale prostatei. În toate acestei situaţii prostata creşte în volum, este inflamată şi dureroasă, exercitând o presiune variabilă asupra organelor învecinate. Principalele simptome ale afecţiunilor prostatei sunt: tendinţa de constipaţie, urinare cu sânge sau doar pierderea unor picături de sânge între urinări, disconfort abdominal. De cele mai multe ori, câinele are temperatură ridicată, nu mănâncă, este apatic şi se deplasează cu greutate.

 

Hiperplazia benignă a prostatei se întâlneşte la câinii cu vârstă de peste şase ani, în special la cei care nu au o viaţă sexuală activă. Etiologia nu se cunoaşte pe deplin, dar un rol important îl are stimularea androgenică, în absenţa actului sexual (câinele vine în contact cu căţelele în călduri, dar nu face montă). Prostata creşte în volum în timp, pe parcursul a luni sau chiar ani de zile.

În acest caz, castrarea este tratamentul  cel mai indicat, după care se înregistrează o involuţie completă a prostatei în câteva luni. Se poate recurge şi la un tratament medicamentos cu antiandrogeni (exemplu: estogeni) dar nu este la fel de eficient şi de sigur deoarece pot apărea efecte secundare nedorite şi de asemenea efectul poate fi temporar.

 

Infecţiile prostatei se pot realiza cu diferiţi microbi pe calea sângelui sau a uretrei. Sunt însoţite frecvent de infecţii urinare, contaminarea făcându-se  prin refluxul lichidului prostatic în vezica urinară. Tabloul clinic este mai grav de această dată: animalul are  febră mare, abdomen dureros, se deshidratează şi se poate  instala septicemia şi starea de şoc.  De obicei infecţia nu este difuză, ci apare sub forma unor abcese de diferite mărimi.

Tratamentul se instituie imediat, cu antibiotice cu spectru  larg, timp de 2-4 săptămâni, rehidratare corespunzătoare şi menţinerea generală a organismului. Abcesele pot fi drenate chirurgical. Se recomandă ca antibioterapia să fie urmată  de  castrarea chirurgicală.

Infecţia cronică evoluează fără semne  clinice evidente, fiind sugerată de infecţiile urinare recidivante. Această formă se vindecă mai greu, antibioterapia  prelungindu-se peste patru săptămâni.

 

Chiştii paraprostatici se decelează de multe ori întâmplător, cu ocazia unei ecografii sau atunci când sunt suficient de mari ca să preseze organele din jur şi să determine astfel exprimarea semnelor clinice. Tratamentul medicamentos este  ineficient. Se recomandă excizia chiştilor şi castrarea.

 

Adenocorcinomul  sau  cancerul prostatei apărea cu o incidenţă mult mai mică la câine faţă de om.

Castrarea nu protejează animalul de dezvoltarea acestei maladii. Persistenţa prostatomegaliei la câinele castrat sugerează existenţa neoplasmului. Certitudinea se obţine prin biopsie. Metastazele pot apărea în zonele învecinate: oasele bazinului, vertebre, limfonoduli sau vezica urinară.

 

Tumorile testiculare

De cele mai multe ori, testiculele tumorizate se descoperă accidental la o consultaţie de rutină când medicul veterinar remarcă diferenţa de mărime şi consistenţă a a testiculelor: un testicul este mult mărit în volum şi la palpare este denivelat, iar testiculul contralateral este atrofiat. Ectopia testiculară reprezintă o cauză frecventă a tumorizării, testiculul rămânând de obicei în cantitatea abdominală la o temperatură mult mai ridicată faţă de cea scrotală. Unii câini cu tumori testiculare prezintă sindromul de feminizaţie datorită excesului de estrogeni: mameloanele sunt hipertrofiate, prezintă o alopecie în regiunea ventrală a abdomenului şi pe faţa internă a membrelor. De asemenea, se înregistrează scăderea libidoului şi infertilitatea. Metastazele sunt rare, de aceea castrarea este suficientă ca şi terapie.

 

 

 

CASETA:

 

Inflamaţia acută a prostatei este relativ frecventă la câine. Este produsă de diverşi germeni bacterieni, ajunşi fie pe cale ascendentă fie pe cale descendentă. Cele mai multe infecţii ale prostatei sunt secundare infecţiilor tractului urinar.

Simptome: Principalele semne clinice ale prostatitei sunt eforturile de a urina şi constipaţia. Câinele are febră, merge greu şi manifestă durere la palpaţia abdominală sau rectală a prostatei. Dacă degetul atinge glanda inflamată se simte căldură şi fluctuaţie.

Diagnosticul se bazează pe semnele clinice şi pe examenul radiografic, care va arăta dacă prostata este mărită.

Tratamentul constă în administrarea de antibiotice, după testarea sensibilităţii germenilor izolaţi.

Castrarea este îndepărtarea pe cale chirurgicală a glandelor sexuale ale aparatului genital, testiculul la mascul şi ovarul la femelă.

Castrarea masculului este o operaţie mult mai simplă decât cea a castrării femelelor, deoarece glandele sexuale ale acestuia, testiculele, sunt exterioare, deci nu este necesară deschiderea abdomenului, ca la femele. Şi la masculi operaţia se practică sub anestezie generală. Vârsta optimă este după 1-2 ani, în funcţie de rasă, după ce animalul a atins maturitatea corporală. În urma castrării, animalele îşi reduc din nervozitate, devin mai echilibrate iar unele boli legate de hormonii genitali, cum sunt adenomul de prostată şi tumprile circulare ale anusului, îşi reduc incidenţa.

 

Dr. Alina Herghelegiu

Articol din revista DOG MAGAZIN