Nici chiar eu, care îi consider ca fiind perfecti (pentru ca îi cunosc) nu cred ca malamutii pot rezolva integrame sau ecuatii si nici nu cred ca îsi pun întrebari filozofice. Dar sunt sigura ca înainte de a încerca sa faca ceva, Malamutul îsi cântareste foarte bine sansele de reusita, si nu va face nimic care sa nu-i fie rentabil sau strict necesar. Si asta pentru ca urmatoarea axioma care îl defineste este Exist, deci mi-e foame”.
Foamea si nevoia constanta de a lua hotarâri corecte si rapide i-au ajutat pe Malamuti sa supravietuiasca în conditii în care alti câini nu ar fi reusit sa traiasca nici macar câteva luni. Azi îi putem întâlni pe toate meridianele globului si sunt atât de bine adaptati sa reziste încât sunt fericiti si în Africa si la nord de cercul polar.
Malamutii sunt parteneri si prima greseala pe care o poti face în relatia cu el este sa-l consideri un executant – atunci acel GANDESC DECI EXIST va defini aceasta relatie într-o nereusita în urma careia foarte multi oameni raniti în amorul propriu de esec vor afirma ca Malamutul este vinovatul pentru ca nu este suficient de inteligent, ca nu asculta – adevarul este ca Malamutul nu are nici cea mai mica vina pentru ca e destul de inteligent încât sa aleaga calea catre sefie .
Daca nu ar fi asa, cu siguranta caMalamutii ar fi disparut de pe fata pamântului cu mult timp înainte ca multe din rasele existente astazi sa înceapa a fi selectate. Daca nu si-ar fi gândit fiecare actiune si daca nu ar fi avut o minte agera capabila sa ia hotarâri rapide si exacte, daca nu si-ar fi ascultat instinctele ancestrale uneori chiar înainte de a asculta de comenzile oamenilor pe care îi respectau-acum am fi vorbit despre o cu totul alta rasa.
A doua greseala pe care o puteti face este sa-l lasati sa creada ca este mai inteligent decât dumneavoastra si ca poate deveni seful «haitei». Daca faceti acest lucru, convietuirea cu el devine aproape o tragedie. Dar daca îl convingeti ca dumneavoastra sunteti «fratele mai mare», ca sunteti capabil sa luati primul hotarâri rapide si corecte-viata alaturi de un Malamut care te admira si te asculta, (pentru ca meriti!)-este o vesnica delectare si o vesnica aventura.
Singurele dezavantaje sunt ca va trebui sa «admirati» imaginatia cu care va va pune neîncetat la încercare, inteligenta cu care va profita si de cele mai mici greseli pe care le faci si perseverenta de a fi mereu primul.
Nu va va lasa sa va plictisiti pentru ca veti avea ocazia constanta sa va întrebati «Oare acum ce mai pune la cale?» Veti simti pe de-a întregul ce înseamna «Malamutul meu înca ma provoaca, deci exist». Daca nu apreciati aceste «amanunte», cel mai bine este sa alegeti o alta rasa.
Malamutii nu sunt timizi, nu se sfiesc sa-si spuna parerea si nu asteapta politicos ca dumneavoastra sa luati o hotarâre. Ei trec imediat la actiune pe cont propriu si problema este rezolvata. Bineînteles, în favoarea sa!
Am obosit sa tot spun ca Malamutii nu sunt câini pentru «începatori» sau pentru persoane nesigure, timide, nehotarâte. Prin natura lor, malamutii sunt câini cu personalitati puternice. Am întâlnit Malamuti care îsi doresc «sefia» haitei chiar si când sunt batrâni si nu mai sunt perfect stapâni pe trupurile lor. Acesta este un temperament normal pentru un Malamut «alfa». Daca nu ar fi avut aceasta dorinta de viata extrema, daca nu ar fi fost un «luptator», nu l-am fi avut astazi în vietile noastre. Când va uitati la un Malamut nu vedeti doar un câine de sanie, vedeti un supravietuitor!
El a fost obligat sa-si asigure hrana singur în lunile de vara când nu era de folos comunitatii umane. A fost nevoit sa vâneze si sa supravietuiasca cu orice tip de vânat, dar nu se sfia sa manânce si vegetale. Indienii îl foloseau de asemenea si la vânatoarea de ursi polari, deci nu le este frica de aproape nimic. Nu uitati ca în timpul zilelor de iarna cumplita trebuia sa fie tot timpul «pe faza»-hrana nu era întodeauna suficienta pentru toti, iar cei slabi si timizi nu apucau vara. Când detinem un Malamut trebuie sa stim ca poate fi agresiv cu alti câini, ca în general îi este greu sa traiasca în aceeasi curte/padoc cu alti câini de acelasi sex si aceeasi rasa.
Bineînteles ca în zilele noastre crescatori sunt preocupati de acest aspect (defect?!) al temperamentului Malamultului de Alaska, si sunt preferate pentru reproductie exemplare mai prietenoase . Normal ca acest aspect nu urmareste pastrarea temperamentului original dar, cu siguranta, este în intersul comunitatilor de oameni si de câini în aceeasi masura. În acelasi timp, Malamutul «original», dar si cel actual, nu manifesta nici un fel de agresivitate fata de oameni. Aceasta calitate a sa trebuie pastrata si apreciata întodeauna la superlativ.
Nici un crescator rezonabil nu va folosi pentru reproductie exemplare care manifesta agresiune fata de om fara a fi provocat insistent.
Va puteti orienta catre un Malamut doar daca aveti spirit de aventura, daca sunteti perseverent si nu va plictisiti usor, daca aveti simtul umorului, daca va place competitia si asumarea anumitor riscuri. Nu va lasati pacalit de chipul unui pui Malamut dragalas si care, la început, pare dornic sa te urmeze uitându-se în ochii tai cu încerdere si speranta, pentru ca acestea reprezinta, de multe ori, faptul ca este constient de valoarea si capacitatea, considerându-se a fi un «învingator».
Acest mod de abordare este o calitate nu un defect, si asta pentru ca acesta este Malamutul: asa cum l-a creat natura si asa cum a reusit el sa supravietuiasca în mediul natural dur, fara compasiune si fara mila pentru cel slab, din care provine. Spre «norocul» nostru trebuie sa stiti ca selectia reproducatorilor cu temperament foarte sociabil îsi spune cuvântul, Malamutii fiind tot mai ascultatori si mai bine adaptati vietii zilelor noastre.
Dar nu uitati ca în fiecare Malamut blând si extrem de educat din zilele noastre, traiesc si stramosii lui, luptatorii care îl cheama sa alerge nestingherit si sa-si faca de cap cel putin din când în când! Daca doriti sa aduceti în familia voastra un Malamut, în primul rând trebuie sa gasiti un crescator de cea mai buna calitate, care sa va merite încrederea. Trebuie sa puneti crescatorului întrebari despre conditiile de viata pe care le asigura câinilor, despre sanatatea si temperamentul lor, si despre rezultatele în expozitii. Este la fel de important si sa-i urmati sfaturile.
Nu trebuie sa fiti mirati când crescatorul va pune o gramada de înterbari în legatura cu posibilitatile dumneavoastra materiale si cu timpul de care dispuneti. Nu va lasati pacalit de instinctul de a alege singur catelul din cuib, sub pretextul ca dumneavoastra platiti, dumneavoastra alegeti! Un crescator corect nu va accepta acest moft. Cea mai buna alegere o puteti face doar împreuna cu acesta si doar ascultând opinia sa. Nici un crescator rezonabil nu va putea garanta 100 % nici temperamentul si nici sanatatea catelului.
Asta este practic imposibil, dar trebuie sa poata garanta: ca a ales reproducatori dupa anumite criterii (si care sunt acestea) si în cunostinta de cauza; ca este bine informat si despre stramosii perechii reproducatoare; ca le-a facut înainte testele de sanatate; ca au avut succese notabile în expozitii; ca stie ce probleme sau ce defecte s-au ivit în pedigreele pe care le foloseste pentru reproductie. Nu-l credeti daca va spune ca nu exista în pedigreele folosite nici un fel de defecte. Daca este sincer si va spune care sunt problemele , nu cautati un alt crescator care va va asigura ca ai lui sunt perfecti.
Asa ceva nu exista! Este mult mai bine sa stiti ce riscuri va asumati si cum puteti lupta împotriva lor decât sa va confruntati cu ele atunci când nu mai puteti decide singur daca sunteti dispusi sa o faceti sau nu.
Ca si cazul altor rase si la Malamut exista controversa «câine de munca», «câine de show ». Dar aceasta controversa, cel putin la Malamut si în ceea ce priveste utilitatea sa originara, este absurda. Standardul descrie Malamutul ideal pentru munca si nu cel de Show. Un Malamut care este aproape de idealul de standard va fi un bun câine pentru munca–adica un bun câine pentru tractiunea unor sanii grele pe distante lungi. Este normal ca diferenta majora sa o faca temperamentul.
Malamutul descris de standard este, pe de o parte, Malamutul perfect adaptat conditiilor naturale de frig extrem, iar pe de alta parte, este descris Malamutul ideal construit pentru o eficienta maxima în tractiunea saniilor grele pe distante lungi. Cel putin în legatura cu aceste doua aspecte standardul nu descrie un câine care sa aibe calitati «cosmetice» sau placute ochiului si nici nu reprezinta «gusturile» celui care l-a scris. Standardul descrie un Malamut perfect adaptat frigului extrem, adica un câine cu blana dubla, subpar des, lânos si uleios, parul de acoperire fiind aspru, niciodata prea lung sau de consistenta moale.
Aceasta textura este ideala pentru a pastra temperatura corpului constanta, pentru a nu lasa umezeala sa patrunda pâna la piele. Un par lung si moale îl face vulnerabil pentru ca umezeala poate ajunge pâna la piele în timpul în care câinele munceste, iar apoi pe timpul nopti poate îngheta, determinând degeraturi si rani serioase pe de o parte, iar pe de alta imposibilitatea de a fi folosit pentru munca. Standardul cere un cap mare si putenic dar nu grosolan, cu urechi mici, pentru a nu pierde caldura si pentru ca vârfurile sa nu înghete.
Ochii de culoare maro închis sunt preferati pentru ca în timpul verilor, în Alaska exista o multime de insecte atrase de culorile deschise care pot provoca un discomfort puternic unui câine cu ochi galbeni. Tot o adaptare la mediu o constituie buzele bine alipite de maxilar. Daca ele sunt asa cum le descrie standardul, nu permit ca saliva sa se scurga pe maxilar, apoi sa înghete si sa provoace degeraturi. Labele «în forma de racheta de zapada» sunt evident o adaptare la mediu si nu cred ca mai necesita alte expicatii.
Printre calitatile care îl fac un bun câine de munca, se numara osatura puternica, dar nu greoaie ci în proportie cu dimensiunile câinelui–un Malamut trebuie sa fie suficient de puternic, dar, în acelasi timp, trebuie sa fie si agil. Un Malamut cu osatura prea puternica îsi va consuma energia straduindu-se sa-si transporte propriul corp si nu sania care îl urmeaza. Malamutul are nevoie de o foarte buna muscularizare a întergului corp. Ca o scurta observatie, am vazut foarte multi arbitri care atunci când vad un Malamut plin de substanta nu pun mâna pe câine ca sa determine daca ceea ce se vede este musculatura sau doar depozite de grasime, si trag concluzii nu întodeauna reale.
Proportiile descrise de standard sunt foarte corecte pentru un câine de munca-standardul spune ca «lungimea corpului, masurata de la punctul umarului la punctul fesei, depaseste înaltimea la greaban» si «este compact construit dar, în ansamblul liniei superioare, zona salelor nu este prea scurta». Asta pentru ca un câine cu un spate prea scurt si cu un corp prea compact nu este ideal construit sa alerge o zi întreaga cu o mare greutate dupa el.
Tot la proportii putem citi ca «înaltimea pieptului corespunde aproximativ cu jumatatea înaltimii la greaban». Un câine cu picioare lungi în comparatie cu dimensiunea pieptului, denota o capacitate toracica mica si un piept insuficient dezvoltat, iar un câine cu picioare mai scurte decât idealul, nu-i permite sa aibe o miscare eficienta, neobosita si agila.
Multi crescatori si proprietari dar si arbitri, prefera malamuti cât mai înalti, pe cand standardul spune ca desi exista o mare varietate de dimensiuni, înaltimea ideala la mascul este de 63,5 de cm iar la femele este de 58,8 de cm. Aceste date sunt în perfecta concordanta cu raportul dintre mâncarea de care are nevoie un Malamut si eficienta sa pentru munca.
Un câine prea mare are nevoie de mai multa mâncare si în acelasi timp consuma prea multa energie pentru a se încâlzi si pentru a se mentine în ritmul celor cu dimensiuni ideale. În finalul standardului se concluzioneaza ca orice mici defecte pot fi trecute cu vederea în afara de cele ce se refera la «câinele de munca» – înca o dovada ca cel putin la Malamut «câine de show» înseamna «câine de munca»!
Florentina Dreghici, proprietara canisei Nanook Spirits, Arad
Articol din revista «Dog Magazin»
www.dogmagazin.ro
emilian 
