Dacă în articolul anterior am tratat la modul general, subiectul accidentelor de muncă, în acest articol, precum și în cele care vor urma, vom detalia pe larg aspectele principale ale acestui subiect, având în vedere interesul tot mai accentuat pentru protecția și siguranța în muncă.
Potrivit art. 5 lit. g) al Legii nr. 319 din 2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, accidentul de muncă este definit ca fiind vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.
Sume foarte mari de bani urmează să fie plătite de Statul Român, ca și o compesație echitabilă, pentru tratamentele inumane sau degradante la care deținuții din penitenciare au fost supuși în perioada detenției lor.
În ciuda intereselor maghiare pentru a transforma Debreţin într-un mare hub aerian Wizz Air, vecinii maghiari nu au altă soluţie decât să bage şi Oradea în joc.
După ce demersurile făcute către APM Bihor au eşuat, mă văd nevoit să sesizez Garda de Mediu. Vă rog să faceţi proces verbal de constatare în teren.
Actiunea de stabilirea paternităţii din afara căsătoriei trebuia formulată în termen de 1 an de la naşterea copilului potrivit Codului familiei.
Clauza contractuală prin care clientul băncii este obligat a suporta în totalitate riscul valutar determină un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile asumate de părţi.
Transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul persoanelor care doresc să beneficieze de prevederile legii dării în plată prin stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit nu va fi impozitat.
powered by Surfing Waves
Educație
Aproape 3.800 de elevi vor susține, de luni 23 martie și până joi 27 martie, simularea examenului național de bacalaureat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs duminică, 22 martie, în jurul orei 18:33, la ieșire din localitatea Uileacu de Criș, în direcția Aleșd.
Bihon CSM Oradea
Partida CSA Steaua - CSM Oradea va avea loc luni, 23 martie, cu începere de la ora 20:00, în cadrul ultimei etape din returul Superligii Naționale de polo.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs duminică, 22 martie, în jurul orei 12:58.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul s-a produs duminică, 22 martie, în jurul orei 12.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier s-a produs duminică, 22 martie.
BIHON Sport local
Sâmbătă s-a desfășurat meciuri din play-off și play-out-ul din Liga 4 Bihor. Rezultate, marcatori și clasamente:
Jurnal Bihorean
O tânără mireasă introvertită din Oaș se confruntă în ziua nunții cu întrebarea: „Oare chiar vreau să mă mărit?”
BIHON Sport local
Asociația Județeană de Kempo Bihor a avut vineri Adunarea Generală Ordinară respectiv de Alegeri, pentru noul mandat de 4 ani (2026-2030).