Orice persoană care a suferit o pagubă cauzată printr-un accident de circulație, în situația în care șoferul vinovat de producerea accidentului are o poliță de asigurare RCA emisă de S.C. ASTRA ASIGURĂRI S.A., poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA).
În şedinţa din 15 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiție şi în consecinţă, a stabilit că:
Alegerile locale sunt abia în iunie, dar noi, orădenii, probabil că ştim deja numele viitorului primar al Oradiei.
La Parlamentul României se află înregistrată pentru dezbatere Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.
Până la data de 1 februarie 2014 articolul 10 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale prevedea:
Atunci când ne aflăm într-o situație nouă, străină, sau avem de îndeplinit o sarcină complet necunoscută, la început, în mod firesc suntem foarte precauți și vigilenți.
Vacanța s-a terminat, suntem din nou cuprinși în ritmul cunoscut al zilelor de muncă. Și dintr-o dată ne simțim copleșiți și ocupați de sarcinile pe care le avem de îndeplinit în familie, la muncă și acasă.
Nu ştim să ţinem de valori şi să ne debarasăm de nonvalori. Mă refer acum la tagma medicală.
Conform art. 9 alin. 1) lit. d) din Legea 241/2005 constituie infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 37 de ani a fost arestat, sâmbătă, în cadrul dosarelor care vizează mai multe persoane suspectate că plasau droguri unor elevi de la școli din Oradea.
Mapamond
Președintele Donald Trump a declarat luni că SUA au avut 'discuție foarte bune și productive' cu Iranul și că va ordona armatei să amâne orice lovituri militare asupra centralelor electrice și a infrastructurii energetice timp de cinci zile, relatează Reuters și AFP.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Măsurile de restricție al circulației au fost avizate în cursul zilei de luni, 23 martie în cadrul ședinței desfășurate de Comisia municipală de circulație.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 315 conducători auto, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, au fost sancționați de polițiștii din Bihor, 48 de conducători auto au fost scoși din trafic, iar 16 autovehicule au fost oprite din a circula.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Apelul care sesiza producerea primului incendiu, izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de locuințe de pe strada Feldioarei, s-a dat sâmbătă, 21 martie, în jurul orei 15:40.
Cultură
Solişti invitaţi sunt: violonistul Rafael Butaru şi violoncelistul Răzvan Suma.
Economic
Prim-ministrulIlie Bolojan a convocat luni, la Palatul Victoria, grupul de lucru responsabil cu analizarea creșterii prețurilor la combustibili și identificarea soluțiilor care să reducă impactul acestei evoluții asupra economiei și populației.
2
Cultură
La Pannonia Reflections Slovenia 2026 au participat 470 de fotografi din 53 de țări.
Economic
Tinerii fermieri și cei aflați la început de drum au în această perioadă șansa de a contribui la conturarea unei noi linii de finanțare menite să sprijine dezvoltarea exploatațiilor agricole.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare a Muzeului Municipal din Beiuș sunt în plină desfășurare, proiectul fiind unul dintre cele mai importante investiții în domeniul cultural din ultimii ani.
Cultură
Au evoluat tinerii interpreți: Abrudan Sebastian (trompetă), Antal Anasztázia (pian) și Borbély József (canto).