Titlul mi l-a oferit o prietenă, zilele trecute. „Nu e nevoie de niciun război ca să extermini un popor sau un grup de oameni dintr-un oraş”, mi-a spus prietena, care a adăugat: „E de ajuns situaţia actuală: facturile nejustificat de mari la încălzire şi insuportabile pentru orădeni, plus frigul de afară şi din case. Mai adăugăm celelalte taxe şi tragem linie – exterminare”.
Pentru ruralii din unele părți ale țării, cei mai mari patru dușmani rămân primăvara, vara, toamna și iarna. Cu inundațiile, canicula, seceta respectiv zăpezile aferente.
Problema cu noua taxă de poluare seamănă foarte mult cu povestea „caprei vecinului”.
„Am căutat taxele incluse în benzină de la 1 ianuarie 2012. Acciza este de 467 euro/tonă. Taxa de drum este de 125 euro/tonă.
Deontologic vorbind, dreptul la replică este o formă esenţială de reparare a prejudiciului adus.
Trăim într-o lume în care toată lumea e speriată de reducerea resurselor de combustibili la nivel planetar și, implicit, de dispariția hidrocarburilor în decurs de câteva zeci de ani.
Un vechi cititor al Jurnalului bihorean ne-a semnalat o eroare a celor de la societatea locală de transport.
„Câteva din sugestiile care s-ar putea să ajute la imaginea, binele, bunăstarea, sănătatea şi liniştea locuitorilor:
Am citit miercurea trecută de amenajarea zonei Prizei de Apă dezafectate de lângă Podul Dacia.
powered by Surfing Waves
Cultură
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea găzduiește spectacolul „România ne unește“, dedicat Zilei Naționale a României, cu artiști de muzică populară din mai multe regiuni ale țării.
Cultură
Solistele Nagy Éva și Bursuc Sabina au pregătit un program care străbate epocile, de la Gluck și Debussy până la celebra piesă de jazz „Take Five“.
BIHON Sport local
Orădeanul Oszaczky-Butkay Balázs s-a evidențiat la examenul de promovare în Liga 3 susținut de arbitrii din toată țara. Arbitrul de 20 de ani a obținut media 9,52 la testarea fizică și 9,50 la testarea teoretică, iar cu 9,51 s-a clasat pe primul loc în ierarhia finală, reușind să promoveze.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:
Cultură
După 20 de ani, Teatrul Regina Maria reia piesa lui Matei Vişniec, într-o nouă distribuţie .
Educație
Centrul universitar Oradea are alocate 165 de locuri pentru pregătirea medicilor rezidenți, cu 11 mai puține decât anul trecut.
Educație
Elevii ar putea avea o nouă disciplină obligatorie, în care să învețe despre prevenirea bolilor, alimentația sănătoasă și riscurile consumului de droguri, alcool și tutun.
România
Vești bune pentru românii care călătoresc în Balcanii de Vest. Comisia Europeană a demarat negocierile pentru extinderea sistemului „Roaming ca acasă” în șase state din regiune.
Educație
Aflat mereu în backgroundul învățământului bihorean, după ce în 2015 a fost demis de ministrul Sorin Cîmpeanu din cauza unor transferuri în clasa a IX-a, considerate nejustificate, Nicolae Avram spune că a învățat mult, atât din ce s-a întâmplat atunci, cât și din experiența acumulată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii din Tinca și din comunele învecinate au deja la dispoziție o piață agroalimentară nouă, amenajată cu 148 de locuri pentru comercianți și 74 de locuri de parcare.