Investiția, în valoare de 4 milioane de lei, a fost finanțată integral din bugetul local și a fost inaugurată de primarul Vlad Popa, în prezența unui număr mare de invitați și locuitori din zona Tinca. Piața însă nu va fi deschisă imediat, întrucât urmează să fie încheiate contractele cu comercianții. Primarul Popa a anunțat că funcționarea efectivă a noii piețe urmează să aibă loc după data de 10 octombrie.
„Atunci când am gândit acest proiect, am pornit de la un lucru simplu: să le oferim oamenilor condiții decente, demne de vremurile în care trăim”, a spus primarul Popa în discursul rostit la inaugurarea pieței.
Noua piață se adresează atât producătorilor care vin să își vândă marfa, cât și celor care preferă să cumpere produse locale. Spațiile au fost amenajate pentru comercializarea legumelor și fructelor, a produselor lactate și a altor produse tradiționale.
„Această piață înseamnă mai mult decât mese noi, parcări, alei asfaltate și iluminat modern. Înseamnă respect pentru oamenii care se trezesc dis-de-dimineață, muncesc pământul, cresc animale și vin să își vândă produsele aici. Înseamnă respect pentru cumpărătorii care își doresc produse locale, proaspete, într-un mediu curat și civilizat”, a explicat primarul din Tinca.
Complexul agroalimentar a fost amenajat pe un teren de 8.451 mp, suprafața construită fiind de 1.046 mp. Piața dispune de 148 de locuri pentru comercianți, grupuri sanitare moderne și spații administrative. Pentru cei care vor veni să cumpere sau să își vândă produsele au fost amenajate 74 de locuri de parcare. În cadrul lucrărilor au fost realizate alei asfaltate, au fost amenajate spațiile de vânzare și a fost instalat un sistem modern de iluminat. Proiectul a inclus și lucrări la infrastructura rutieră și la trotuare, precum și introducerea în subteran a rețelelor electrice.
Pentru Vlad Popa, noua piață este o investiție destinată oamenilor care locuiesc în Tinca și în satele din jur, dar și celor care își câștigă existența din agricultură și creșterea animalelor.
„Tinca are un potențial enorm, iar responsabilitatea noastră este să îl valorificăm prin investiții concrete, bine gândite și în folosul oamenilor locului”, a transmis edilul.
La inaugurare, primarul le-a mulțumit angajaților din primărie și echipei implicate în proiect, constructorului, precum și cetățenilor care au susținut investiția. Vlad Popa a menționat și sprijinul acordat de primarul municipiului Oradea, Florin Birta, dar și de președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan.
„Această piață nu este a primarului, nici a primăriei. Este a celor care muncesc, trăiesc și aleg să își construiască viitorul aici!”, a mai spus primarul Vlad Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!