Niciodată foarte caldă, dar cu nervozităţi bine mascate, relaţia dintre Ion Iliescu şi Adrian Năstase s-a răcit considerabil după pierderea alegerilor prezidenţiale şi a îngheţat o dată cu punerea pe tapet a dosarului Zambaccian.
Unii savanţi şi politicieni zic că o ameninţare majoră pentru specia umană e suprapopularea. Inventatorul problemei a fost reverendul Thomas Malthus, care scria în 1798 că populaţia creşte în progresie geometrică, iar mijloacele de subzistenţă cresc doar în progresie aritmetică.
Mitică Dragomir se uita lung în ochii lui Gigi Becali. Atmosferă de restaurant de cartier, miros de ulei încins şi mititei la grătar, lăutari la patru ace şi câteva pirande, la cerşit. „Ce mai faci, Gigi?”.
Am ajuns şi eu pe lista gazetarilor verificaţi de CNSAS. Nu e nici o şmecherie în treaba asta, câtă vreme lista cu ziariştii care urmează să fie verificaţi de-a valma a ajuns undeva pe la o mie, iar numele celor înşiraţi spre coada ei au, ca şi în cazul meu, o notorietate de cartier, dacă nu de bloc.
Într-o zi am vrut să mă fac intelectual. Iniţiatoarea acestui impuls cultural a fost verişoara Nuţi, care e casieră la un „abeceu” şi şi-a desăvârşit educaţia pe vremea Odiosului (nu ca mine, care am mai pierdut vremea prin facultăţi în timp ce ea acumula vechime în câmpii muncii şi zilele de concediu aferente).
Uneori, trăiesc stingheritor de neatent. Viaţa trece pe lângă mine plictisitor, inutil, de parcă aş fi luat şpagă să nu văd nimic în jurul meu. E ca şi cum ţi-ai suspenda afectivitatea, interesul, reacţia. Plictiseala e, de cele mai multe ori, preferabilă disperării.
Nu demult s-a pus în discuţie în Parlament posibila sabotare a României prin inducerea de inundaţii cu ajutorul armei climaterice. Mulţi găsesc această posibilitate incredibilă, dar URSS începuse din 1974 cercetări în modificarea climaterică şi în 1976 avea patru emiţători.
Scandalul din 1999 a demonstrat fraudele din guvernul european, când miliarde de euro erau deturnaţi de elita UE, printre care comisarul european Edith Cresson. „UE nu a reuşit să obţină certificatul de la Curtea de Auditori pentru propriile conturi financiare timp de opt ani consecutiv, din cauza fraudelor şi ilegalităţilor demonstrate”, scrie analistul britanic Philip Day.
Într-o zi am fost fericit. N-am citit nici un ziar, nu m-am uitat la ştiri la tembelizor şi nu le-am ascultat nici la radio. Aşa că n-am aflat nimic despre crime, jafuri, accidente, inundaţii, cutremure, violuri, scandaluri, atentate teroriste, campanii antiteroriste, sinucideri, medicamente compensate, escrocherii cu sau fără oblăduirea statului, procese amânate la nesfârşit, şpăgi, droguri, morţi, dosare, hoţi, prostituţie, punctul de pensie, prognoze sumbre, războaie sau pandemii (epidemiile s-au demodat).
Din când în când – e drept, tot mai des – mă enervez aiurea. Aş zice chiar că abuzez de exasperările minore. Parcă nu mai am inteligenţa de a zâmbi în faţa prostiei. Nonşalanţa de a trece peste prostul gust. Delicateţea de a nu lua în seamă bădărănia. Mârlănia.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un apel la 112, care sesiza că un bărbat aflat la o terasă de pe strada Vasile Alecsandri, în centrul municipiului Oradea, ar fi scos un pistol în urma unui conflict cu o altă persoană, a reprezentat punctul de pornire al unui dosar penal soluționat la finalul lunii octombrie de Judecătoria Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția bărbatului în cursul zilei de luni, 9 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul violent cu elevele de la Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș în care două fete s-au bătut în public a devenit viral pe rețelele de socializare. Conducerea școlii atrage atenția că umilirea în public a fetelor implicate și a familiilor acestora poate lăsa urme mai adânci decât incidentul în sine.
România
Preşedintele Nicuşor Dan, executat silit pentru impozite neachitate. Cât datorează Primăriei Predeal
Preşedintele României, Nicuşor Dan, figurează pe lista contribuabililor pentru care Primăria Predeal a iniţiat procedura de poprire a conturilor bancare, ca urmare a neachitării unor obligaţii fiscale locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au avut parte de un sfârșit de săptămână aglomerat. În perioada 7–8 noiembrie, aceștia au intervenit pentru stingerea a patru incendii izbucnite la o gospodărie din Leș, o anexă a unei biserici din Sânnicolau Român și două locuințe din Ciutelec și Călugări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un caz grav de cruzime față de animale a fost semnalat duminică, 8 noiembrie, pe un drum județean din Bihor.
1
Cultură
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.
FC Bihor
Meciurile echipelor naționale generează o nouă pauză competițională și în Liga 2. În aceste condiții, FC Bihor Oradea și-a programat un meci de pregătire în Ungaria cu Debrecen VSC, formația clasată pe locul 4 în NB1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 35 de ani, din Oradea, a fost reținut de procurorii DIICOT și ulterior arestat pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri, după ce a fost prins în flagrant delict în timp ce vindea drog „cristal”.
Cultură
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea găzduiește spectacolul „România ne unește“, dedicat Zilei Naționale a României, cu artiști de muzică populară din mai multe regiuni ale țării.