Frivolitatile verii îsi consuma de-acum reveriile. Strugurii se coc, merele au deja savori inegalabile, diminetile stau smirna în aerul racoros al zorilor usor întârziate. Frunzele încearca, iata, tristetile unui sfârsit aproape ritualic. O tensiune cu insert melancolic ne face sa tresarim. Sta sa înceapa scoala...
Cum simte, ce simte un maghiar din Ardeal? Toti maghiarii, din Timis pâna în Maramures, sau din Bihor pâna în Harghita, vor acelasi lucru: sa se simta bine, sa se simta acasa. Societatea în care traim este una multiculturala. Este bine oare sa mentinem specificul national în viata de zi cu zi?
Reactiile la dezvaluirile pe banda rulanta ale „dosariadei” au capatat deja o nuanta misticoida. Moasele acestei false nasteri morale – cu termen de la UE si cu binecuvântarea serviciilor secrete – se joaca, de la Cotroceni, de-a nuantele.
Un tribunal din Olanda (tara din UE) a hotarât ca Partidul Dragostei Fratesti, Libertatii si Diversitatii (PNVD) poate exista ca orice alta formatiune politica. PNVD propune scaderea vârstei consimtamântului sexual de la 16 la 12 ani, legalizarea pornografiei infantile si a relatiilor sexuale cu animale.
O falsă dilemă răvăşeşte conştiinţele muritorilor peste rând, din clasa politică românească: se cuvine au nu să fie deconspiraţi preoţii şi ierarhii bisericilor care au colaborat cu Securitatea? L-am văzut pe Ion Iliescu congestionat, aproape ca pe vremea la care înfrunta verbal pericolul sulei în coaste.
După pierderea războiului rece de către URSS, pe harta lumii tind acum să apară noi linii de forţă ce se opun supremaţiei americane. Având ca miză cele peste 70% din rezervele de petrol şi 40% din rezervele de gaze ale lumii, aflate în zona Mării Caspice şi Golfului Persic, prinde contur un bloc ruso-chinez.
În fiecare luni dimineaţa îmi promit să nu mai scriu despre politică. Lunea e ziua în care mi se pare penibil să comentezi faptul că Dan Voiculescu a început să behăie, atunci când nu vrea să răspundă la o întrebare, exact ca Traian Băsescu.
Niciodată foarte caldă, dar cu nervozităţi bine mascate, relaţia dintre Ion Iliescu şi Adrian Năstase s-a răcit considerabil după pierderea alegerilor prezidenţiale şi a îngheţat o dată cu punerea pe tapet a dosarului Zambaccian.
Unii savanţi şi politicieni zic că o ameninţare majoră pentru specia umană e suprapopularea. Inventatorul problemei a fost reverendul Thomas Malthus, care scria în 1798 că populaţia creşte în progresie geometrică, iar mijloacele de subzistenţă cresc doar în progresie aritmetică.
powered by Surfing Waves

Cultură

Pe urmele partizanilor din Apuseni: a doua ediție a Serbărilor Memoriei
A doua ediție a manifestărilor „Apuseni - Serbările Memoriei", dedicate rezistenței anticomuniste din Munții Apuseni îmbină drumeții, artă, muzică, film documentar și dezbateri istorice.

Bihon CSM Oradea

Debut fast pentru „leii roșii” în turneul de la Samokov. CSM CSU Raiffeisen a câștigat meciul cu Petrolina AEK Larnaca
Echipa orădeană a început cu dreptul campania europeană din acest sezon, debutând cu o victorie în fața echipei Petrolina AEK Larnaca, scor 95-87.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

109 elevi cu CES din Oradea și Aleșd vor primi sprijin printr-un proiect de 2,78 milioane de lei
109 elevi cu cerințe educaționale speciale de la Școala Gimnazială nr. 11 din Oradea și Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd vor beneficia de sprijin educațional, consiliere și intervenții terapeutice printr-un proiect derulat în următorii doi ani școlari.

BIHON CAO

Întreruperea furnizării apei în municipiul Beiuș

BIHON CAO

Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

România

Criză de bani în Sănătate. Fonduri mutate de la HIV/SIDA, vaccinare și „Mama și copilul” pentru UPU și Ambulanță
Sistemul sanitar are nevoie de aproape un miliard de lei în plus până la sfârșitul anului, iar pentru a ține în funcțiune Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță în septembrie și octombrie sunt mutați bani din alte programe de sănătate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Mai durează! Finalizarea lucrărilor de lărgire la patru benzi a tronsonului cuprins între Aeroportul Oradea și Nojorid, amânată
Mai mulți șoferi care folosesc zilnic drumul spre și dinspre Nojorid ne-au trimis sesizări privind ritmul lent în care se lucrează la lărgirea la patru benzi, inclusiv privind calitate asfaltului care s-ar turna, dar și observații în legătură cu dimeniunile sensului giratoriu din zona Aeroportului. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă UAT Oraș Săcueni

Anunturi de interes public

Anunţ de participare la licitaţie publică - Concesiuni de bunuri Oraș Săcueni

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă UAT Oraș Săcueni

Anunturi de interes public

Anunţ de participare la licitaţie publică - Concesiuni de bunuri Oraș Săcueni

Angajari BIHON

Jurnal Bihorean si Bihari Naplo angajează distribuitori de presă

România

Gazele se scumpesc din nou! Prețul a ajuns aproape triplu, iar România intră în iarnă cu depozitele sub presiune
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, peste media Uniunii Europene de 68,26%, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat. 1