Presiunile pe declarațiile de martori încetează

 

În data de 2 iunie 2020, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională. Textul de lege declarat neconstituțional prevede că ”Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat, nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară” .

Se pune capăt astfel situației aberante ca o persoană care este un posibil autor al unei infracțiuni să poată fi audiată în calitate de martor, să fie obligată să depună jurământ și să fie obligată să dea declarație. În concret, participantul la comiterea unei infracțiuni putea fi obligat să dea declarație în care să mărturisească comiterea faptei, să explice organelor de urmărire penală, de exemplu, ce obiecte a folosit la comiterea infracțiunii, ce a făcut cu produsul infracțiunii, după care i s-ar fi atribuit calitatea de suspect și declarația lui inițială nu ar mai fi fost folosită. Problema era și mai complicată când un posibil făptuitor era audiat ca martor cu privire la comiterea unei infracțiuni la care au fost mai mulți participanți. Era aproape imposibil să dai declarații despre ceilalți participanți fără a face referire la propria participație penală și fără să te autoincriminezi. Plus că unii anchetatori aveau opinia că ajungi să comiți infracțiunea de mărturie mincinoasă dacă refuzi să dai declarații pentru a nu te autoincrimina. Practic textul te obliga să spui adevărul, te obliga, direct sau indirect, să te autoincriminezi, atât pe tine cât și pe ceilalți participanți la comiterea infracțiunii.