Această decizie controversată a fost luată de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, al cărui obiectiv declarat este eficientizarea tuturor instituțiilor subordonate, începând chiar cu propria instituție. Nimic rău în asta, pentru că și eu consider că este necesară o aerisire a aparatului bugetar, este necesară dezvoltarea județului și a țării, sunt pentru inovație și pentru modernizare, dar sunt conștientă că e imperioasă nevoie și de cultură, chiar dacă, pe termen scurt, pare nerentabilă, pentru simplul fapt că aceasta ne hrănește cea mai importantă dimensiune umană, și anume spiritul.

[eadvert]

Context în care e greu să aplici aceleași criterii evaluative în domeniul administrației și în cel al culturii, fără a face diferențierile necesare. Oricât de porniți ar fi unii împotriva clientelei bugetare, ba chiar și a celei din cultură, trebuie precizat că, în acest domeniu, se impune să se procedeze cu o anumită competență, fiindcă aici se aplică alte rigori și grile evaluative. După cum se știe, sau ar trebui să se știe, cultura și literatura se află, în aceste vremuri pandemice, într-o grea suferință. Ca atare, mai degrabă s-ar impune ca, pe temeiuri stricte de calitate, cultura și literatura să fie sprijinite, și nu marginalizate. După succesele reputate de Ilie Bolojan pe tărâmul realizărilor obținute în Oradea, nimeni nu se aștepta să intre atât de dur în cultura orădeană. Prin această decizie discutabilă, președintele CJ Bihor și-a atras o parte din oprobiul intelectualității locale și naționale, mulți reproșându-i că nu prea are cultura la suflet, ci doar realizările de ordin material. În ceea ce mă privește, șeful Consiliului Județean Bihor nu m-a convins. Nu cred că salariile câtorva angajați au încărcat atât de tare bugetul instituției încât să anuleze personalitatea juridică a unui simbol local și național. Pentru că, după cum se știe, Revista „Familia” este una dintre cele mai vechi reviste din țară, care a făcut enorm pentru limba și literatura română, și care ar trebui să continue această nobilă misiune. Pe de altă parte, m-a surprins reacția târzie a conducerii revistei. Ba, mai mult, inițiativa unui demers petiționar a venit nu din partea redacției, cum era de așteptat, ci din partea unui scriitor maghiar din Cluj. În urma acestui apel, mai mulți scriitori, iubitori de literatură și instituții culturale din țară, printre care și Uniunea Scriitorilor din România, au deplâns demersul Consiliului Județean, considerându-l total nejustificat. Poate că și redactorii revistei trebuiau să facă mai mult pentru scriitorii orădeni de valoare, precum și pentru promovarea tinerelor speranțe literare. La fel cum revista trebuia să fie mult mai vizibilă și activă în spațiul cultural orădean și național, în școli, chiar și în cel online. Cu toate acestea, problema funcționării editoriale total independente a unei reviste de cultură, care este anexată unei alte instituții, rămâne una discutabilă. Având în spate o tradiție de 155 de ani, revista merita să aibă nu doar statutul cultural pe care-l are, ci și statutul juridic care îi conferea o altă prestanță. După cum importanța revistei este dată nu numai de trecutul ei, ci și de valoarea redactorilor și a celor care publică azi în revistă.

Trebuie specificat și acest aspect, știut de unii, că fenomenul cultural de valoare nu prea are mare succes la public, dar el nu trebuie abandonat în favoarea altor preferințe anticulturale. Instituțiile de cultură trebuie să producă evenimente de calitate, să educe tineretul și publicul, și nu să aducă bani cu prețul devalorizării și vulgarizării activității lor. Parafrazând o afirmație biblică, putem spune că în cultură și în literatură sunt mulți chemați, dar puțini aleși, și, din păcate, și mai puțini înțeleg acest lucru. Eu sunt o optimistă din fire, ca atare mai sper că cine are ochi de văzut o să vadă, și cine are urechi de auzit o să audă. Orice greșeală de parcurs poate fi îndreptată. Sper că revista „Familia” își va continua, în orice condiții, drumul ei drept în literatura română.