Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, pot lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

[eadvert]

Având în vedere că în practică erau instituite măsuri asiguratorii în dosare penale a căror soluționare era întinsă pe mulți ani de zile (uneori peste 5 ani sau 10 ani de zile), cu consecința indisponibilizării unor bunuri mobile sau imobile pe perioade de timp îndelungate, legiuitorul român a introdus o modificare importantă prin Legea nr. 6/2021. În multe situații valoarea bunurilor imobile a scăzut foarte mult de la momentul instituirii sechestrului și până la finalizarea dosarului penal. În cazul bunurilor mobile ( de exemplu autoturisme ridicate fără să fie lăsate în custodie) acestea nu doar că și-au diminuat valoarea, dar au ajuns să se degradeze atât de mult încât au devenit inutilizabile.

În prezent este obligatoriu ca, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 Cod procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.