De câțiva ani buni încoace pretindem că dorim întoarcerea Diasporei. Spunem că le căutăm copiilor noștri un viitor în țara noastră. Vorbim despre egalitatea de șanse, iar Constituția fundamentează unitatea poporului și solidaritatea cetățenilor. Aceeași Constituție consfințește și obligația statului de a asigura cetățenilor săi un nivel de trai decent (art. 47, cap. II), prin măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială. Sigur, Constituția omite să precizeze că nivelul de trai decent este dreptul celor pentru care cultul muncii este sfânt. Dar în orice țară normală, acest lucru s-ar subînțelege. Mai puțin la noi, unde statul ține în spate legiuni nenumărate de trântori, care trăiesc o viață întreagă din ajutorul social oferit și din alte activități la limita sau chiar dincolo de lege. Practic, spre rușinea nostră, ducem în spate o altă nație, cea a trântorilor.

[eadvert]

În aceeași țară sunt alte câteva milioane de cetățeni care se spetesc în muncă, pentru un salariu din care abia pot trăi de pe-o lună pe alta. Ajunși la pensie, acești cetățeni onești, muncitori, sunt în continuare batjocoriți de un stat nedrept care, în schimb, recompensează impostura. Este o realitate grobiană pe care nimeni nu o poate nega și care naște mereu aceeași întrebare: De ce prea mulți români trăiesc prost în România, la 14 ani de la Aderarea europeană? Răspunsul nu este unul simplu.

Cu siguranță avem o problemă reală cu calitatea liderilor și măsura în care mai suntem cu adevărat o țară suverană. Dacă nu cumva am devenit pe nesimțite doar o țară-surogat, ale cărei interese fundamentale au fost constant sabotate, cel puțin de la Al Doilea Război Mondial încoace.
S-ar cere ca Ziua Națională să constituie un prilej de sărbătoare pentru orice nație mândră. Nici nația română nu trebuie să facă excepție. Mi-aș dori să știm cu toții de unde venim și încotro de îndreptăm. De la cele trei mari palate din Capitală – Cotroceni, Palatul Victoria și Palatul Parlamentului – până la ușa ultimei bojdeuci din capătul vreunui cătun uitat de lume.

România poate deveni țara unde orice vis să fie realizabil, indiferent cât de naiv sau de cutezător. Însă câtă vreme încurajăm exportul de creiere ce gândesc în română, dar îmbrățișăm importul de produse străine, nu vom reuși, ca țară. Iar visele tinerilor vor deveni tot mai greu realizabile, în țara părinților noștri. Dacă așa continuăm, nu vom fi niciodată apreciați precum ne-am dori, ca popor.
Nivelul de trai decent pe care-l consfințește Constituția poate fi atins doar dacă principiul de căpătâi al statului social stă în cultul muncii. Creierul, munca și onestitatea sunt singurele instrumente pe care le avem la dispoziție pentru a reuși.

La câteva zile după ce sărbătorim 1 Decembrie, suntem chemați la vot. Un scrutin extrem de important, dacă ne gândim că România are șansa de a parcurge patru ani fără alte campanii electorale. De dorit, cu același Guvern la cârmă. Unul stabil, cu obiective clare și putere de muncă. Fără voltele și virajele generatoare de vârtej, din ultimii ani. Așadar, un singur Guvern, cu o șansă uriașă. Aceea de a crea premisele unei dezvoltări susținute, indiferent de crizele prezente și viitoare.

Susținută prin ce? Prin investiții publice fără precedent. Prin digitalizarea serviciilor publice, reducând constant și consistent birocrația funcționărească. Prin încurajarea spiritului antreprenorial și printr-o școală adaptată cu adevărat la cerințele pieței muncii. Nu în ultimul rând, prin respectarea blazonului de stat social. Acel stat corect, ce recompensează stagiile zecilor de ani petrecuți în câmpul muncii. Dincolo de gargara electorală bună de prostit electoratul în etate, ținut în sărăcie, e obligatoriu să ne respectăm cu adevărat părinții și bunicii cărora nu le ajunge pensia pentru a-și cumpăra medicamentele. Darămite să aibă parte de un apus realmente frumos, fără griji…

Vom reuși ca stat-nație abia atunci când obsesia pentru investiții, educație aplicată, muncă, grija pentru sănătate, mediu și solidaritate socială vor deveni religie de stat. Dincolo de originea etnică, cea confesională sau de orice altă natură, o societate e ținută laolaltă de principii și valori. Unanim acceptate și obligatoriu aplicate.

Toate acestea sunt posibile doar dacă începem cu persoana I, singular. Apoi, la plural, în familie. Iar nația română n-ar trebui să fie altceva decât o mare familie, conștientă de ea însăși, mândră de istoria ei, conștientă de potențialul său și încrezătoare în viitorul nostru.

La mulți ani, România!

La mulți ani cu sănătate, dragi români!

Torturat și executat de bolșevici, în fața propriilor copii!

Martir bihorean eternizat: „Urmașii noștri să vadă și ei cine a fost neamul nost !”