Inundaţii în sud-estul Franţei
7 persoane au murit şi 8 au fost date dispărute miercuri dimineaţă în departamentul Var, aflat în sud-estul Franţei, ca urmare a indundaţiilor petrecute în această regiune. Ploile torenţiale care s-au abătut asupra regiunii sunt neobişnuite pentru această perioadă a anului, acestea pruducând inundaţii în mai multe comune printre care şi Draguignan care a fost practic acoperită de torente de mâl.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor au reținut un bărbat, de 31 de ani, din Oradea, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a unei pedepse de 3 ani de închisoare pentru furt calificat.
Mapamond
La un sfert de secol de la atacurile din 11 septembrie din SUA care au șocat lumea și au adus Al-Qaida în centrul atenției, organizația teroristă a trebuit să se adapteze pentru a-și asigura supraviețuirea prin descentralizarea rețelei sale, care este acum alcătuită din diverse grupuscule cu aspirații care se extind dincolo de ideologia islamistă, scrie EFE.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un grup de medici, asistenți medicali și studenți din Oradea a participat miercuri, 9 septembrie, la audiența generală a Papei Leon al XIV-lea, în Piața Sfântul Petru din Vatican.
Citiți principiile noastre de moderare aici!