Un pompier de la Beiuş a fost felicitat oficial, de o victimă a unui accident rutier, căreia i-a salvat viaţa.
Vineri, în Lugaşu de Jos, orădeanul P.R.D.(18 ani), în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării faţă de autovehiculul care se deplasa în faţa sa.
Miercuri, în jurul orie 21:40, la intersecţia străzii Louis Pasteur cu strada Ecaterina Teodoroiu din municipiu, orădeanca B.I.D., în vârstă de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în municipiul București, nu a acordat prioritate de trecere în momentul efectuării virajului spre stânga.
Un copil şi o femeie au fost răniţi într-un accident rutier provocat de un şofer băut.
Poliţiştii rutieri au continuat marţi acţiunile pe şoselele bihorene, pentru siguranţa tuturor participanţilor la trafic.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii români au adus în țară, la sfârșitul acestei săptămâni, 8 infractori dați în urmărire internațională, condamnați la închisoare cu executare pentru diferite fapte, printre care și doi bărbați care au primit pedepse pentru fapte comise în Oradea.
BIHON Sport local
Echipa antrenată de George Zima reîncepe antrenamentele luni, 13 iulie, la Stadionul „Francisc Matei”.
Economic
Programul Rabla Auto va continua și în 2026, iar persoanele fizice vor putea beneficia de aceleași condiții de finanțare ca în sesiunea precedentă, desfășurată în 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipiul Oradea are o nouă creșă construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Noua unitate, amplasată pe strada Aluminei, a fost inaugurată sâmbătă în prezența premierului interimar Ilie Bolojan, a ministrului interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, și a viceprimarului Oradiei, Teofil Filimon.
Bihon CSM Oradea
Clubul orădean și-a continua prezentarea noilor achiziții cu americanul Joshua Stephen Jefferson (28 de ani), care se va afla la prima apariție în Liga Națională de baschet masculin. Jefferson a semnat un contract valabil pentru campionatul 2026/2027.
Economic
Persoanele care pun în pericol dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a unui copil riscă, de acum înainte, sancțiuni penale mai severe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În căutarea unor noi parteneriate internaționale, administrația locală din Marghita face pași pentru înfrățirea municipiului cu orașul italian Noto, după o vizită oficială desfășurată recent cu ocazia celebrului festival floral Infiorata di Noto.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A fost scandal de pomină provocat de un bărbat care i-a înjurat și i-a amenințat cu moartea pe cei trei polițiști din Aleșd, chemați să-l calmeze, după ce ar fi băut într-un local din oraș și nu a mai vrut să plece.
1
Economic
Îngrijirea persoanelor vârstnice în centrele private autorizate a devenit tot mai greu de suportat din punct de vedere financiar, atât pentru pensionari, cât și pentru familiile acestora.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 10 iulie.
FC Bihor
FC Bihor Oradea organizează o nouă acțiune de selecție dedicată copiilor pasionați de fotbal, dornici să deprindă tainele „sportului rege” sau să se dezvolte profesional.