Primarul Ilie Bolojan a criticat conducerea CJ Bihor pentru administrarea „mediocră” a Aeroportului Oradea.
Reprezentanții CJ Bihor transmit că poartă tratative cu trei companii aeriene și că în curând vor anunța 4 sau 5 destinații internaționale de pe Aeroportul Oradea.
„Tic-tac, cu numai două calorii”. Este sloganul unei campanii publicitare ce a făcut epocă la noi. Constat, cu amărăciune, că timpul zboară, iar noi nu putem, nu știm sau nu vrem să-l prindem din urmă, măcar o secundă. Iar cele două calorii reprezintă, în cazul nostru, tocmai pseudo-efortul pe care cei care ne conduc îl fac pentru progresul națiunii.
Polițiștii bihoreni au acordat 147 de amenzi în ultimele 24 de ore.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la tronsonul Chiribiș- Biharia din Autostrada Transilvania, executate de compania Selina, se desfășoară într-un ritm intens, cu sute de muncitori și utilaje mobilizate pe șantier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DIICOT a făcut public un nou comunicat în care anunță că intervenția instituției în dosarul Dumbrava este menționată în mod explicit într-o scrisoare transmisă de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Michael O'Flaherty, prim-ministrului României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Având în vedere interesul constant manifestat de opinia publică față de situația persoanelor vulnerabile relocate de la Dumbrava, ministrul Dragoș Pîslaru prezintă datele centralizate în urma celor 79 de vizite pe teren efectuate de inspectorii sociali.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urmă cu un an, holurile Colegiului Național „Emanuil Gojdu” erau ocupate de schele, materiale de construcții și muncitori, iar elevii și profesorii încercau să își desfășoare activitatea într-un program adaptat permanent în funcție de evoluția lucrărilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 34 de ani și fiul ei, în vârstă de 8 ani, sunt căutați de polițiști după ce au plecat voluntar din locuința în care stăteau în Oradea și nu s-au mai întors.
1
Cultură
Seara va fi deschisă de comedianții Dima Cubreacov și Mirel Popinciuc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un autobuz electric BYD al OTL, în care se aflau călători, a lovit marți, 21 iulie în jurul orei 11:00, un autoturism parcat pe strada Gheorghe Doja.
3
Cultură
Ediția din acest an îi aduce la Oradea pe actorii Marius Bodochi, Răzvan Vasilescu, Florentina Năstase și pe regizorul Vasile Todinca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Europei solicită explicații României în legătură cu centrele ilegale din Bihor. Comisarul pentru drepturile omului, Michael O’Flaherty, avertizează că autoritățile au ignorat timp de ani de zile semnalele privind abuzurile din casele lui Viorel Pașca și cere măsuri pentru prevenirea unor situații similare.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă care s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 21 iulie, edilul Oradiei a fost întrebat despre avizul pentru Marșul Pride.
5
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate care ajung în insolvență continuă să crească în România, iar Bihorul se menține printre județele cele mai afectate, chiar dacă, local, numărul procedurilor deschise este ușor mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut.
1