Minorul a furat o mașină lăsată cu cheia în contact, iar apoi a abandonat autoturismul după ce s-a răsturnat cu acesta într-un șanț.
După o etapă de pauză, CS Oşorhei revine în campionatul Ligii a III-a şi se va confrunta cu Unirea Jucu, formaţia pe de locul 8 în Seria 5.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un complet al Tribunalului Bihor a hotărât, vineri, să-l condamne la 3 ani și 4 luni de închisoare, cu executare, pe Yurii Maryna, un ucrainean de 37 de ani, stabilit în Oradea și acuzat de tentativă de omor.
Economic
Plata în rate nu mai este rezervată doar electrocasnicelor scumpe sau creditelor bancare clasice.
Economic
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor atrage atenția persoanelor fizice asupra unei obligații importante care apare în momentul în care o persoană pleacă din România pentru o perioadă mai lungă sau se mută să locuiască aici.
Bihon CSM Oradea
Finala Superligii Naționale de polo s-a încheiat vineri seară, după meciul 5, disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Partida s-a încheiat cu scorul de 9-10, CSA Steaua devenind astfel noua campioană a României.
Cultură
Un număr impresionat de persoane îşi exprimă susţinerea faţă de fostul manager. Printre acestea, regizorul Tudor Giurgiu. S-a iniţiat o petiţie de susţinere pentru Florin Estefan. Fostul manager a anunţat că se va adresa instanţei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două femei, membre ale aceleiași familii, au fost prinse în flagrant delict de polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT Oradea, în timp ce vindeau substanțe interzise.
FC Bihor
Clubul orădean a obținut semnătura jucătorului Szabolcs Kilyén (28 de ani), care ultima dată a evoluat pentru Corvinul Hunedoara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ilie Bolojan susține că mama sa l-a îndemnat să se întoarcă acasă: „Mi-a spus asta de mai multe ori”
Premierul interimar a recunoscut că mama sa i-a cerut să se întoarcă acasă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 29 mai, a început turnarea plăcii de beton la planșeul pasajului rutier subteran care se construiește pe Calea Aradului, în zona Jumbo, la intersecția cu Centura Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 29 mai.