Orădenii care dețin sau administrează spații verzi pe care nu le îngrijesc pot fi sancționați cu amenzi între 1.000 și 2.500 de lei.
La o zi după ce Primăria a pus la pământ aliniamentul de stejari din Piaţa Unirii, instituţia a primit şi procesul verbal de amendă, din partea Gărzii de Mediu. 40.000 de lei este valoarea amenzii, în condiţiile în care aceasta putea urca, în baza legii, până la 100.000 de lei.
Un exemplu de amendă ne-a fost relatat de către o şoferiţă din Oradea.
Sancţiunile pot ajunge până la 2.500 de lei, dacă proiectul va trece de Camera Deputaţilor.
În urma controalelor din minivacanța de 1 Mai, inspectorii antifraudă fiscală au acordat amenzi de aproape 2 milioane de lei și au confiscat bunuri și venituri, potrivit site-ului oficial ANAF.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O familie din Cefa cere sprijin după incendiul violent care i-a distrus locuința în seara de 5 octombrie. Cei afectați au lansat un apel public pentru donații, explicând că au pierdut o mare parte dintre lucrurile pentru care au muncit ani de zile și că au nevoie de ajutor pentru a-și reface locuința și a începe din nou.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen a avut un debut fulminant în noua ediție a FIBA Europe Cup, obținând o victorie convingătoare în meciul cu campioana Elveției, Fribourg Olympic Basket, scor 93-67. Antrenorii echipelor CSM CSU Raiffeisen și Fribourg Olympic au avut stări de spirit diferite la finele meciului de miercuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vremea va fi favorabilă evenimentelor în aer liber în primele două zile ale FestiFall Oradea, însă situația se va schimba în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când sunt așteptate ploi și o răcire accentuată. Prognoza pentru perioada 9-11 octombrie a fost prezentată de Roberto C. Popa, de la Meteo Tulca-Bihor.
România
La scurt timp după publicarea în Monitorul Oficial a legii care reglementează intervențiile asupra urșilor bruni, asociațiile de vânătoare au început să depună cereri pentru recoltarea animalelor.
România
O gospodărie din România a avut, în medie, cheltuieli de 8.650 de lei pe lună în trimestrul al doilea din 2026, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
România
Gospodăriile înscrise în Registrul agricol ar putea beneficia de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse într-un an, dacă acestea nu sunt comercializate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care vor să își renoveze locuința, să își schimbe acoperișul sau să monteze anumite instalații au la dispoziție, începând din această vară, proceduri administrative mai simple.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Compania Purem Oradea, parte a grupului german Eberspächer, participă la Oradea Job Expo, unde vine cu mai multe locuri de muncă disponibile în domenii variate, de la producție și logistică până la fiscalitate, contabilitate, audit, controlling, resurse umane și inginerie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 8 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2026, la așezământul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Roșia, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, se vor săvârși prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu.