Primăria Timişoara vrea să instaleze în oraş radare de viteză permanente, radare de informare şi zeci de sisteme de detecţie pentru maşinile care trec pe culoarea roşie a semaforului. Totul, printr-un proiect privind managementul traficului pe fonduri europene. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere visează să dispară agenţii care dirijează circulaţia în intersecţii după implementarea sistemului dorit de municipalitate.
În intervalul 24 aprilie – 11 mai, inspectorii fiscali au verificat declararea taxelor datorate pentru firmele şi panourile instalate la sediul sau locul desfăşurării activităţii economice.
Zeci de șoferi au fost amendați luni dimineața, în urma unei acțiuni a agenților rutieri, care a avut loc între orele 09:00 și 12:00 pe principalele drumuri din județ. Au fost amendați peste 60 de conducători auto pentru depășirea vitezei legale, iar patru au rămas fără permis de conducere pentru că au depășit neregulamentar.
Aproape 200 de şoferi au fost amendaţi de poliţiştii locali din Timişoara săptămâna trecută, cei mai mulţi pentru că au oprit în raza de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă” sau pentru că au parcat în staţiile RATT, pe trecerile de pietoni, pe spaţiile verzi ori pe locurile destinate persoanelor cu handicap.
CNA a hotărât în şedinţa din 31 ianuarie amendarea distribuitorului de servicii RCS&RDS cu suma de 100.000 de lei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiu de amploare, joi după-amiază, 8 octombrie, pe strada Bariei din Oradea, în zona în care se construiesc noile poduri CFR peste Criș.
1
FC Bihor
FC Bihor Oradea revine în campionat după o pază de trei săptămâni, iar duminică, 11 octombrie, se va duela cu FC Bacău, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Încă un polițist de frontieră din Bihor este investigat de procurori în legătură cu șpăgile care ar fi fost cerute de agenți de la șoferi care tranzitau punctele de trecere Borș I și II, pentru a nu-i sancționa pentru contravenții inventate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început așternerea primului strat de asfalt în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea. Structura rutieră a pasajului va avea, la final, două straturi de asfalt, cel de-al doilea urmând să fie așternut în perioada următoare. Stadiul lucrărilor la pasaj a ajuns la 95%. Pasajul are o lungime totală de 207 metri.
1
Bihon CSM Oradea
Capitala Azerbaidjanului, Baku, găzduiește în aceste zile ediția 2026 a Campionatului Mondial de judo individual pentru seniori. Din păcate, judoka tricolori au avut până acum evoluții modeste.
FC Bihor
În cadrul conferinței de presă de joi premergătoare meciului FC Bihor – FC Bacău, care se va desfășura duminică, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola, am aflat că trei dintre jucători din compartimente diferite nu mai intră în vederile antrenorului Lincar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât, joi, condamnarea la 3 ani și 7 luni de închisoare, cu executare, a lui Tudor George Lețu, de 44 de ani, din Oradea, inculpat pentru trafic de droguri de mare risc și deținerea unor astfel de substanțe ilegale pentru consumului propriu.
Cultură
Vernisajul expoziției are loc sâmbătă, 10 octombrie, la Secția Muzeul Orașului Oradea. Vor fi expuse 36 de uniforme și 192 de piese de acoperit capul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din România vor avea o vacanță de iarnă de 19 zile în anul școlar 2026-2027, potrivit structurii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile din al doilea modul se vor încheia pe 22 decembrie 2026, iar revenirea la școală este programată pentru 11 ianuarie 2027, după sărbătorile de iarnă.
Cultură
Certificarea a fost primită de la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului şi este valabilă trei ani.