Încă 600 de angajaţi ai Romtelecom din toată ţara vor fi disponibilizaţi de la Romtelecom până la data de 1 mai, potrivit unui comunicat al companiei.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va disponibiliza în acest an 3.545 angajaţi din opt societăţi energetice din subordinea sa, cei mai mulţi provenind de la Compania Naţională a Huilei, care va concedia 1.600 mineri, potrivit unui anunţ publicat luni în Monitorul Oficial.
Zeci de mii de funcţionari din majoritatea judeţelor au participat, luni, la o grevă de avertisment de două ore, în semn de protest faţă de scăderea salariilor şi de disponibilizările anunţate pentru acest an.
Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă prin care măsura şomajului tehnic va fi prelungită în anul 2010, începând cu luna februarie, a declarat miercuri premierul Emil Boc.
CFR SA a avut în primele 11 luni din 2009 o cifră de afaceri de 976.583.502 lei, în scădere cu circa 7% faţă de perioada similară din 2008, când a înregistrat afaceri de 1.048.443.767 lei, au declarat pentru NewsIn reprezentanţii CFR SA.