Compania de Apă Oradea anunţă că începând de luni, mai mulţi orădeni vor rămâne fără apă potabilă.
Într-un clasament naţional al operatorilor regionali în furnizarea de apă şi canalizare, întocmit de firma de consultanţă BDO, Compania de Apă Oradea ocupă locul al treilea ca performanţe economice şi al 33-lea ca medie a tarifelor practicate.
Compania de Apă Oradea a semnat un nou contract de lucrări pentru“Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor“.
Compania de Apă Oradea SA anunţă intenţia de majorare, începând cu data de 1 iulie, a preţurilor şi tarifelor la serviciile de apă şi de canalizare.
Compania de Apă Oradea anunţă că, din cauza lucrărilor de intercalare a noii reţele de alimentare cu apă, la intersecţia străzilor Veneţia cu Eforiei, clienţii din perimetrul delimitat de Peţa şi strada Ogorului rămân, luni, fără apă potabilă, între orele 8.00 şi 23.00.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de marți, 14 iulie.
FC Bihor
În al treilea meci test jucat în Slovenia, FC Bihor Oradea a întâlnit echipa NK Kety Emmi Bistrica (locul 6 în ediția trecută în Liga 2 din Slovenia), în poarta căreia au marcat de patru ori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Activitatea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) este afectată de o avarie tehnică ce a dus la indisponibilitatea unei părți a sistemelor informatice utilizate la nivel național.
BIHON Sport local
Luni, 13 iulie, de la ora 18:00, a fost programată reunirea echipei CS Bihorul Beiuș, revelația play-out-ului din Liga 3, Seria 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Furnizarea apei calde se va întrerupe începând de miercuri, 15 iulie, ora 8:00.
Bihon CSM Oradea
Clubul Sportiv Municipal Oradea pune în vânzare noile abonamente și bilete pentru sezonul competițional 2026-2027 al echipei de baschet.
Economic
Uniunea Europeană se apropie de o schimbare importantă în ceea ce privește aspectul bancnotelor euro. Banca Centrală Europeană (BCE) lucrează la o nouă serie de cupiuri, iar în competiția pentru design au rămas două concepte majore: unul inspirat din patrimoniul cultural european, iar celălalt dedicat naturii și biodiversității continentului.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deputatul PNL de Bihor Arina Moș, și-a prezentat, într-un document trimis redacției, raportul privind activitatea desfășurată în sesiunea parlamentară februarie – iunie 2026.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torențiale și vijelii, valabilă miercuri în regiunile montane.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La o zi după ce Curtea de Apel București a respins solicitarea DIICOT de arestare preventivă și a ridicat măsura controlului judiciar în cazul său, Viorel Pașca face un apel public către autorități pentru ca persoanele mutate din așezămintele de la Dumbrava să fie lăsate să revină în locuințele în care au trăit și unde, susține el, doresc să se întoarcă.
1
Cultură
Pierdere dureroasă pentru comunitatea culturală din Oradea: Iuliana Băican Chelu a încetat din viață
Iuliana Băican Chelu, cunoscută în Oradea pentru activitatea sa în teatru și muzică, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut marți dimineață de fiica sa, Alexandrina Chelu, printr-un mesaj publicat pe Facebook: „Doamne, ai ales să o iei pe mama… Iuliana Băican Chelu… De ce…”.
1