PECICA - O patrulă de jandarmi de la Pecica i-au
depistat în flagrant pe M.P. şi F.L., din
localitate, în timp ce pescuiau ilegal, pe
Mureş, cu crâsnicul. Oamenii legii le-au
verificat bagajele şi au găsit mai mulţi
peşti vii, din specia caras, pe care i-au eliberat
în râu. Uneltele de pescuit au fost confiscate,
iar bărbaţii s-au ales cu dosare penale pentru
folosirea de unelte neautorizate.
ARAD - Elevii de la Şc. Gen. Nr. 6, Arad, în
parteneriat cu Parcul Natural Lunca Mureşului au
demarat proiectul „Împreună pentru o
viaţă mai sănătoasă”.
NADLAC - Peste 4.500 de pantofi sport
Nike contrafăcuţi au fost descoperiţi
într-un TIR, miercuri noaptea, la vama
Nădlac. Pantofii erau ambalaţi în
cutii de carton. Imagini

DEJ - Derbiul turneului semifinal al CN de baschet feminin
Under 16 a avut loc în această
dimineaţă în Sala „Someş”
din Dej, CSŞ Gloria Arad învingând pe PH
Cluj, scor 70-54.
ARAD - După ce marţi seara „Mişcarea
arădeană” a reuşit să adune
în timp record, în faţa Palatului
Administrativ, peste o sută de persoane, care
şi-au manifestat solidaritatea cu tinerii care
protestează la Chişinău, continuă
luările de poziţie faţă de evenimentele
din Moldova. Imagini 
powered by Surfing Waves
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din Oradea sunt în continuare afectate de probleme la furnizarea încălzirii, la o zi după pornirea sistemului centralizat. Termoficare Oradea anunță termene diferite pentru remedierea situațiilor, de la 16 octombrie până la 23 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit un cadou important la aniversarea a 35 de ani de existență: fostul Spital CFR va purta oficial numele de Spitalul Universitar Oradea. Rectorul Constantin Bungău a anunțat că ordinul ministerial care consfințește schimbarea a fost semnat joi, 15 octombrie.
România
Producerea, distribuirea și accesarea materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor vor fi sancționate potrivit unor prevederi noi din Codul penal. Legea introduce explicit și imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pedepsește solicitarea de fotografii sau videoclipuri sexuale de la minori și stabilește obligații pentru persoanele care află despre anumite astfel de infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două decizii au fost luate, vineri, de instanțele din Oradea în dosare care vizează măsurile preventive luate față de doi polițiști de frontieră din Bihor și Satu Mare, acuzați de comiterea unor infracțiuni de corupție.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a suferit o înfrângere oarecum neașteptată în partida cu Lokomotiv Plovdiv, din FIBA Europe Cup, scor 69-79.
Ştiri sportive
Formația bihoreană a obținut o victorie reconfortantă în partida disputată vineri pe terenul echipei Unirea Dej, cu scorul de 2-1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La viitorul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, lucrările au trecut de etapa structurii de rezistență și se concentrează acum pe anveloparea clădirii, finisaje și instalațiile interioare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O diferență uriașă, de aproape 730 de metri cubi de lemn, a fost descoperită de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Bihor în urma a două percheziții efectuate joi, 15 octombrie la sediul și depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale din localitatea Sâmbăta.