Florin Hendre, bărbatul de 29 de ani, din Cordău, acuzat că i-a ucis pe cei doi concubini ale căror cadavre au fost găsite, în ziua de Anul Nou, într-o clădire părăsită din Băile Felix, a cerut unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor ca măsura arestării preventive să fie înlocuită cu cea a arestului la domiciliu.
Adolescenta de 17 ani trimisă în judecată pentru tentativă de omor calificat, după ce a înjunghiat un pedagog de la Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” din Oradea, rămâne în arest la domiciliu. Este decizia pe care a luat-o, luni, Tribunalul Bihor, care a menținut măsura luată în luna martie a anului trecut de Curtea de Apel Oradea.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fosta șefă a DIICOT Oradea se pensionează. Daciana Vidrean activează în magistratură de 30 de ani
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va lua în discuție, în ședința de marți, 12 mai, cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de procurorul Daciana Bianca Vidrean, din cadrul DIICOT Oradea, fosta șefă a acestui serviciu teritorial din cadrul Direcției.

Cultură

„Embracing Infinite Blue”, expoziţia Mártei Jakobovits, în Hong Kong
Lucrările ceramistei pot fi admirate în Mauolah Muse până la 10 mai.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Reguli noi pentru parcările din Salonta: autoutilitarele și mașinile abandonate, vizate de sancțiuni
Consilierii locali din Salonta au aprobat o hotărâre importantă privind parcările din oraș, document care stabilește clar unde și cum pot fi lăsate mașinile, dar și ce sancțiuni riscă cei care nu respectă regulile.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

Economic

Finanțări pe termen lung pentru ONG-uri: proiect legislativ aproape de adoptare în Parlament
Un proiect de lege care ar putea schimba semnificativ modul în care organizațiile neguvernamentale din România accesează fonduri publice se apropie de adoptare.

România

Este oficial! Numele din timpul căsătoriei poate fi păstrat după divorț fără acordul fostului soț
O modificare recentă a Codului civil schimbă semnificativ regulile privind numele purtat după divorț.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Economie la droguri. Ca să taie din cheltuieli, a încercat să-și facă propria cultură de canabis
Un orădean a hotărât să scape într-un mod original de cheltuielile pe care le avea cu drogurile pe care le consuma și a plănuit să-și înființeze propria cultură de canabis.

Bihon Decese

Decese 10.05.2026

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Averse puternice și furtuni anunțate în Bihor. Vezi când sunt estimate cele mai mari precipitații
Începând de luni, 11 mai, instabilitatea atmosferică se va accentua în vestul și nord-vestul țării, inclusiv în județul Bihor, unde sunt așteptate averse de ploaie și furtuni.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ucigașul fetei de 18 ani a fost arestat pentru 30 de zile. Bărbatul din Parhida e acuzat de omor calificat
Jozsef Zsolt Bóné, bărbatul de 39 de ani acuzat că a ucis-o, vineri la amiază, pe o elevă de 18 ani, pe un câmp de lângă satul Parhida, a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat 4

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Pompierii bihoreni i-au învățat pe motocicliști cum să intervină în caz de accident rutier
Motocicliștii bihoreni au participat la cursuri practice de prim ajutor organizate de pompierii ISU Bihor. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident în Sântandrei pe Drumul Județean 797: o motociclistă de 17 ani a fost transportată la spital
O tânără de 17 ani, din Girișu de Criș, a fost rănită într-un accident rutier produs vineri seară, 8 mai, în localitatea Sântandrei. 1