Traficul rutier este deviat în cursul dimineții de miercuri în localitatea Groși din cauza unui accident în care a fost implicat un TIR și o autocisternă încărcată cu substanțe periculoase.
Un tragic accident de circulație a avut loc miercuri dimineața pe centura orasului Timisoara. O femeie de 30 de ani a murit după ce a intrat cu mașina în plin într-o autocisternă care venea din sens opus.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 13 martie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, împreună cu primarul orașului Ioan Todoca, au semnat protocolul de predare-primire a Ambulatoriului Spitalului Aleșd, parte a proiectului „Creșterea accesibilității serviciilor medicale ambulatorii din orașul Aleșd, județul Bihor”.
Educație
Lucrările de reabilitare ale Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, una dintre cele mai vechi instituții de învățământ liceal din Oradea (1919), au avansat, ajungând la un procent de execuție de 47,23 %.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat recent o hotărâre, prin care locuințele libere din fondul locativ al municipiului vor fi închiriate prin licitație publică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inaugurare la Tămășeu: o grădiniță nouă și un afterschool. Condiții moderne pentru educația copiilor
Primăria Tămășeu a marcat, în 13 martie, inaugurarea unui proiect de amploare dedicat educației, prin care au fost realizate noi clădiri pentru grădiniță și afterschool, precum și modernizarea unității din Parhida.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O plimbare pe munte, după ciuperci, a fost punctul de plecare pentru un plan gândit de un bărbat din Sălaj pentru a fura motorină din utilajele care lucrau la Drumului Județean DJ180J, cunoscut sub denumirea de „Drumul Apusenilor”, care leagă Stâna de Vale de Coada Lacului.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană susține sâmbătă, 14 martie, cu începere de la ora 19:30, meciul cu Rapid, contând pentru etapa a 23-a din cadrul sezonului regulat al Ligii Național de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aflat într-o vizită la Aleșd, premierul Ilie Bolojan a vorbit, la solicitarea bohon.ro, despre creșterea prețurilor la benzină și motorină, explicând că scumpirile sunt generate în principal de evoluțiile internaționale, pe care România nu le poate controla.
Bihon CSM Oradea
Partida Rapid - CSM Oradea a contat pentru etapa a 12-a din cadrul sezonului regulat al Superligii Naționale de polo și s-a încheiat cu scorul de 10-20.
BIHON Sport local
Trei goluri nu au fost suficiente pentru ca Lotus Băile Felix să obțină victoria în duelul cu FC Unirea Dej. Decisive s-au dovedit două decizii controversate ale arbitrului de centru.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După ce a inspectat la Aleșd și Poieni stadiul lucrărilor privind proiectul de electrificare și modernizare a liniei de cale ferată dintre Cluj-Napoca- Oradea- Episcopia Bihor, unul dintre cele mai importante proiecte feroviare din vestul României, prim-ministrul Ilie Bolojan a ținut să transmită un puternic avertisment constructorilor de pe tronsonul Poieni- Aleșd, unde se înregistrează întârzieri majore, în cadrul unei conferințe de presă organizate la finalul vizitei în orașul Aleșd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean cu dizabilități acuză lipsa unor informații clare privind beneficiile la Aquapark Nymphaea, după ce a încercat să afle dacă poate utiliza facilitățile prevăzute de Cardul European pentru Persoane cu Dizabilități.
1