Camera Deputaţilor a respins, în ședinţa de plen de miercuri, propunerea legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc.
La începutul acestei săptămâni, Kelemen Hunor - UDMR, Biro Zsolt – Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Szilagzi Zsolt – Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) au semnat, la Cluj, „o rezoluţie comună a organizaţiilor politice maghiare din Transilvania, privind alinierea conceptelor de autonomie la 25 de ani de la declaraţia de la Cluj Napoca”.
Piața umbrelelor va conține o inovație. Kickstarter vrea să dea curs ideii unui sud-coreean și să lanseze o umbrelă cu jet de aer.
Simpatizanţilor UDMR li s-a pregătit un program seral, în timp ce cei care-l apreciază pe Tokes pot sărbători de la amiază.
powered by Surfing Waves
Proiectul „POLITRAUMĂ”, care vizează modernizarea infrastructurii SCJU Bihor pentru tratarea pacienților critici, a primit finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027.
Oamenii legii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Mesaje de profundă durere în Sânmartin după decesul profesoarei Elena Sălăgean, dascăl dedicat al Liceului Tehnologic „Felix” Sânmartin.
Bihoreanul Matei Eduard Lazăr a fost transferat la CSM Sighetu Marmației, formație care activează în Liga 3, Seria 8, fiind clasată pe locul 6.
Statueta de secol III d. HR. reprezintă o divinitate greco-egipteană din Antichitate şi a fost realizată într-un atelier elenistic.
Model de referinţă în ţară, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” îşi desfăşoară acum activitatea la cele mai înalte standarde europene.
Oamenii legii au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat în perioada 13 - 15 februarie, cu scop preventiv.
Evenimentul rutier a avut loc vineri, 13 februarie, pe DN 19 E, între Fegernicul Nou și Sărsig.
Conducerea European Aquatics a efectuat luni dimineață tragerea la sorți pentru optimile de finală ale Water Polo Euro Cup.
Incendiile au izbucnit în noaptea de luni, 16 februarie.
Meteorologii au emis, luni, 16 februarie o informare de vreme rece, precipitații moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, ghețus, intensificări ale vântului și viscol, valabilă în întreaga țară, până joi, 19 februarie dimineața.