Turneul naţional interlicee, care a deschis sezonul de beach-volley în Oradea, a reunit la start 22 de echipe la feminin, respectiv 11 la masculin.
CS de Beach-volley Transilvania Oradea şi DJST Bihor organizază în perioada 29 mai – 1 iunie prima competiţie de volei pe plajă a sezonului, tradiţionalul Turneu Naţional Interlicee, la feminin şi masculin.
Terenul de la Ştrandul Municipal a găzduit prima ediţie a turneului de beach-volley dotat cu Cupa Electrofor.
La Ştrandul Municipal va avea loc sâmbătă şi duminică ediţia inaugurală a turneului de beach-volley dotat cu Cupa Electrofor.
Organizatorul Campionatului Naţional de beach-volley 2013, Clubul Sportiv de Beach-Volley Transilvania, a ţinut să recompenseze la finalul competiţiei doi vechi oameni de volei orădeni.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 20 de ani, din comuna bihoreană Tăuteu, a pus la punct o adevărată strategie pe care a crezut-o infailibilă pentru a-și face plinul fără să plătească.
Mapamond
Cel puțin 11 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația feroviară a fost reluată luni, 9 noiembrie pe firul I al tronsonului Tileagd–Oșorhei, după finalizarea lucrărilor de modernizare a 9,5 kilometri de cale ferată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul îmbolnăvirilor respiratorii a scăzut în Bihor în perioada 2-8 noiembrie 2026, comparativ cu săptămâna precedentă.
Economic
Rata șomajului a crescut ușor în județul Bihor, ajungând la 2,17% la sfârșitul lunii octombrie 2026. Potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor, 5.159 de persoane figurau în evidențele instituției, iar aproape 60% dintre acestea nu beneficiau de indemnizație de șomaj.
Cultură
Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, 107 ani de la înființare, printr-o conferință de presă și vernisajul expoziției „Sunt aici! Mă vezi?”, la Consiliul Județean Bihor.
Economic
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va reface notificările transmise firmelor în legătură cu posibile nereguli în declararea TVA, după ce contabilii au reclamat că documentele nu precizau concret diferențele identificate de autorități. Aproximativ 6.800 de contribuabili sunt vizați de această măsură, care privește verificările pentru anul fiscal 2024.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O imagine în care apar mai mulți copii, alături de inscripția „Creșa nr. 2”, a fost descoperită pe internet de jurnaliștii publicației Public Record.
BIHON Sport local
În vară s-au produs unele permutări în polo-ul orădean. O parte din grupele de juniori de la Crișul Oradea au ajuns la CSM CSU Oradea, iar echipa a doua a orașului care activează în Superliga Națională a pornit la drum cu un staff tehnic foarte tânăr format din Antonio Alexandrescu, ajutat de Cristian Schill și Horațiu Mureșan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cazul grav de cruzime față de animale s-a petrecut în cursul zilei de duminică, 8 noiembrie, pe un drum județean din Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a pronunțat, la începutul acestei săptămâni, sentința în cazul unui tragic accident petrecut în urmă cu patru ani, în urma căruia un adolescent de doar 16 ani și-a pierdut viața.