A montat pe mașina sa o plăcuță de înmatriculare furată, a alimentat, iar după ce a plecat din benzinărie fără să achite un leu, s-a descotorosit de numărul sustras. Spre ghinionul lui, a fost prins de către polițiști, care l-au reținut.
Întâmplarea s-a petrecut în după-amiaza de 4 noiembrie, în jurul orei 15:00, când tânărul a oprit în fața unei case din localitatea Mișca și a furat una dintre plăcuțele de înmatriculare ale unui autoturism parcat. L-a montat pe partea din față a mașinii sale și a acoperit numărul din spate, pornind spre Oradea, pe DN 19E.
Pe drum a oprit la o benzinărie din Fegernic, unde a alimentat cu combustibil în valoare de 700 de lei.
„Ar fi părăsit stația fără să achite contravaloarea acestuia, continuându-și ulterior deplasarea până în localitatea Ciuhoi, unde ar fi demontat plăcuța sustrasă”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Biharia au început o anchetă pentru furt și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, iar cinci zile mai târziu l-au reținut pe tânărul hoț. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore în arestul Poliției Bihor.
„Polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror, în vederea documentării întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!