26 de angajatori vor oferi tinerilor din Beiuș, și din satele limitofe, peste 900 de joburi în cadrul unei burse a locurilor de muncă dedicată în special tinerilor cu vârste între 16 și 29 de ani, care nu mai studiază, dar nici nu se regăsesc pe piața muncii, așa numiții NEETs.
Consilierii județeni bihoreni au aprobat în ședința ordinară din 30 aprilie hotărârea privind accesarea de fonduri europene destinate pregătirii documentațiilor tehnico-economice necesare modernizării unui drum județean.
Ambulatoriul de pe Strada Republicii (Policlinica galbenă) își va relua activitatea în cadrul Staționarului II de pe strada Corneliu Coposu (fostul Spital „Dr. Gavril Curteanu”), din 4 mai.
Consilierii locali ai municipiului Oradea au aprobat, în ședința ordinară din 30 aprilie, două proiecte de hotărâre care vizează modernizarea infrastructurii de utilități pe mai multe străzi din oraș, investițiile depășind de 23 de milioane de lei.
Echipa orădeană s-a impus cu scorul de 79-72 în meciul 3 al seriei cu FC Argeș Basketball, contând pentru sferturile de finală din cadrul turneului play off al Ligii Naționale de baschet masculin.