Administrația Națională de Meterologie a emis, vineri seara, un cod galben de vreme severă imediată în județul Bihor.
Un caz ciudat de deces s-a produs intr-un sat din Bihor.
Vicepreședintele Administrației Fondului de Mediu arată că rambursarea taxelor este în curs de finalizare în județul Bihor.
Pe bază informărilor de la Agenția Națională de Meteorologie, care anunță încă furtuni și vânt, pompierii transmit informații practice pentru ca bihorenii să poată preveni efectele negative provocate de instabilitatea atmosferică.
Pentru seria a cincea, cu începere din data de 15.05.2019, Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor i-au fost repartizate 101 bilete de tratament, toate în baze de tratament aparţinând Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a amânat vineri, pentru a doua oară, să se pronunțe în cazul contestației formulate împotriva sechestrului pus pe sume și bunuri în valoare de 6,4 milioane de euro în dosarul instrumentat de DIICOT – Structura Centrală și care îi vizează pe Viorel Pașca și familia acestuia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O pacientă de 28 de ani s-a prezentat în data de 21 iulie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, acuzând cefalee intensă și vărsături.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 80 de plante de canabis au fost descoperite în spatele unei locuințe din localitatea bihoreană Sâniob, în urma a patru percheziții efectuate de polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, sub coordonarea DIICOT Oradea și cu sprijinul jandarmilor bihoreni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Seceta prelungită continuă să lase urme tot mai vizibile în județul Bihor. Hidrologii au înregistrat noi minime istorice ale debitelor pe râurile din bazinul Crișul Negru, unele cursuri de apă au ajuns aproape complet secate, iar alimentarea cu apă este deja restricționată în zeci de localități din Bihor și Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vlad Trip a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de lupte U17 ani, desfășurat la Baku (Azerbaidjan).
Cultură
„Arway” a câştigat locului 1 la categoria Image of the Year 2025 Photographic Society of America Pictorial Image Division Monochrome.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La trei ani după ce a fost condamnat pentru o tentativă de omor și a fost dat în urmărire internațională, Mohamad Agha, un bărbat originar din Siria, dar stabilit într-un sat din Bihor și posesor al cetățeniei române, a fost adus sub escortă în țară din Marea Britanie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, primarul Florin Birta, alături de patronul Selina, Beniamin Rus, și managerul de proiect din cadrul companiei, Ioana Bob, a anunțat predarea amplasamentului în vederea începerii lucrărilor la prima etapă a proiectului Grădinii Urbane din cartierul Nufărul.
România
Naționala noastră a terminat la egalitate ultimul său meci din grupă, scor 7-7 în compania Ucrainei.
Cultură
Lucrările prezentate în expoziție datează din perioade de creație diferite.