Consiliului Local Oradea va dezbate şi vota azi, de la ora 14:00, un Proiect de Hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie „Modernizare străzi în vederea fluidizării traficului de acces între zone rezidenţiale şi funcţionale din municipiul Oradea”, finanţat atât prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013 cât şi prin contribuţia municipalităţii.
Întrebat în conferinţă de presă cum îşi motivează fotbaliştii FC Bihor refuzul de a li se micşora cu 20% salariile, la fel ca la miniştri, primarul Ilie Bolojan a răspuns că urma să se întâlnească ieri după-amiază cu ei pentru a-i încerca să-i convingă de situaţia financiară precară a clubului.
Primarul Ilie Bolojan a anunţat ieri faptul că lucrările de pe Calea Clujului vor fi finalizate săptămâna viitoare. De asemenea, sâmbătă va fi turnat stratul de uzură al asfaltului şi peste intersecţia străzii Ogorului cu Clujului (lângă Metro). Imagini lucrări Sarabanda santierelor oradene 06.08.2009 I   Sarabanda santierelor oradene 06.08.2009 II
Municipalitatea orădeană, în frunte cu primarul Bolojan, se concentrează anul acesta cu prioritate pe străzile oraşului: de la parcările de cartier şi până la artere majore, precum Calea Clujului. În paralel, se lucrează la Şoseaua de Centură, cu finanţare guvernamentală.
ORADEA - Taxele speciale care vor fi instituite la începutul anului viitor nu urmăresc să aducă venituri suplimentare la bugetul local, „ci să genereze un anumit tip de comportament în rândurile orădenilor”, a explicat marţi în conferinţă de presă primarul Ilie Bolojan.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Fostul fotbalist bihorean Adrian Anca a fost convocat în premieră la un Campionat European
Pe lângă fotbal, unde a jucat la CFR Cluj și a devenit campion național, bihoreanul Adrian Anca și-a descoperit o nouă pasiune după ce și-a încheiat cariera de jucător. Un hobby care i-a adus prima participare ca fotbalist la un Campionat European.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

UPDATE: Femeia rănită în accidentul de pe Calea Clujului din Oradea a fost operată. Fetița de 4 ani este în stare stabilă
Accidentul a avut loc marți, 2 iunie, puțin înainte de ora 17:00, pe Calea Clujului din Oradea.

Economic

Eroare de sistem, date expuse: UniCredit amendată cu 12.000 de euro în urma unui incident GDPR
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat în luna mai 2026 o investigație care a vizat UniCredit Bank SA, în urma unei reclamații depuse de o persoană fizică.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă întrerupere alimentare apă în Nojorid

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă întrerupere furnizare apă potabilă Sântandrei

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un bărbat acuzat că și-ar fi violat fiica timp de 7 ani, eliberat din arest de Tribunalul Bihor și pus sub control judiciar
La mai puțin de două luni de la arestarea sa, un bărbat de 42 de ani, din Curtuișeni, acuzat că și-ar fi violat fiica minoră, a fost eliberat de după gratii și pus sub control judiciar, printr-o decizie definitivă luată marți de Tribunalul Bihor.

Economic

Noul sediu EBM Papst din Oradea, deschis oficial după o investiție de 30 de milioane de euro
Compania EBM Papst România a inaugurat oficial noul său sediu și noua fabrică din Parcul Industrial II Oradea, o investiție estimată la 30 de milioane de euro.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un urs a fost filmat în timp ce alerga pe un drum din Bihor
Animalul a fost filmat în cursul zilei de marți, 2 iunie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Polițiștii bihoreni au obținut locul I la competiția StrongMan 2026 desfășurată la Satu Mare
Competiția s-a desfășurat în cursul zilei de vineri, 29 mai, în Satu Mare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Băut bine, a furat o mașină și a provocat un accident pe o stradă din Oradea. A fost reținut de polițiști
Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, 30 mai, în jurul orei 18:00, pe strada Liszt Ferenc din Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Minivacanță plină de intervenții pentru pompierii bihoreni: muniție neexplodată, incendii violente la două locuințe

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lucrări în prelungiri. Un nou termen pentru finalizarea lucrărilor de modernizare în trei parcuri din Oradea
Lucrările de modernizare a parcurilor 1 Decembrie, 22 Decembrie și Brătianu din Oradea ar fi trebuit finalizate până în data de 31 mai, termen după care Primăria ar fi urmat să aplice penalități de întârziere. 1

BIHON Sport local

Angelo Covaci și Alex Jur și-au făcut KO adversarii la „Transylvania Fighting Championship”
BT Arena din Cluj-Napoca a găzduit gala profesionistă de box „Transylvania Fighting Championship”, care i-a avut printre protagoniști pe bihorenii Angelo Covaci și Alexandru Andrei Jur, de la AJ Boxing Club.