Spre nemulţimirea consilierilor PDL, CL este reprezentat de persoane mandatate de PNL, UDMR şi PSD.
Municipalitatea urmează să organizeze licitaţia pentru reabilitarea pasajului rutier din strada Theodor Neş (blocurile ANL) care traversează liniile ferate făcând legătura dintre b-dul Ştefan cel Mare şi strada Izvorului.
Sensul giratoriu Dacia cu Transilvaniei primeşte valenţe noi pe zi ce trece. Cu siguranţă va fi cel mai complex sens giratoriu din Oradea. Aceasta pentru că edilii au găsit noi modalităţi menite, spun ei, să fluidizeze şi mai mult traficul.
Fosta Garnizoană, incluzând aici manejul, a ajuns un adevărat El Dorado pentru vânătorii de fier şi alte acareturi.
Dezbaterea organizată de JB a avut sare şi piper. Taxa pe alcool a fost argumentată şi contraargumentată.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ciuda acestei noi interdicții, Marșul Oradea PRIDE va avea loc. Peste 150 de organizații din peste 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu Oradea PRIDE și au cerut respectarea dreptului la întrunire pașnică.
FC Bihor
Revenită pe plan local, echipa FC Bihor a susținut primul joc pe teren propriu în compania formației Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 1-0 (0-0), la capătul unei prestații care nu a impresionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul de reumplere a lacului de acumulare Leșu avansează în condiții normale, iar acumularea a ajuns deja la aproximativ 15% din volumul de retenție.
FC Bihor
În timp ce FC Bihor juca meciul de pregătire cu Sănătatea Cluj, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a programului sezonului regular din Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care au nevoie de consultații ORL și care se adresează Spitalului de Copii sunt nevoiți să aștepte săptămâni bune pentru o programare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a respins, miercuri, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar luată în urmă cu mai bine de un an și jumătate față de Narcisa Ioana Pașca, agent șef adjunct la Poliția Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, Octavian Haragoș, a fost emisă dipoziția prin care s-au respins toate cererile formulate de Asociația Ark privind traseele pentru desfășurarea marșului Pride din data de 25 iulie.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile de circulație au fost avizate în cadrul ședinței Comisiei tehnice de circulație care s-a întrunit în cursul zilei de miercuri, 22 iulie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 30 de ani, dat în urmărire națională după ce a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu executare, pentru furt, a fost prins în noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din Oradea.
România
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Suceava a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu mașina, intenționat, un adolescent aflat pe o trotinetă electrică.