Conducerea Politiei de Frontiera Romane a hotarat impreuna cu omologii din Republica Ungaria dispunerea unor masuri comune necesare pentru asigurarea unui control eficient si operativ, in primele zile ale anului 2016.
O captură spectaculoasă au făcut poliţiştii de frontieră vineri, la Borş.
Traficul în sensul giratoriu din capătul Nufărului va fi restricționat luni.
Deşi există un câştigător al licitaţiei pentru tronsonul bihorean Borş – Suplacu de Barcău al Autostrăzii A3 întârzierile sunt la orizont. Totuşi, şeful CNADNR estimează că vom putea circula pe autostradă de la Oradea la Cluj înainte de 2020.
Sâmbătă, la ora 6:10, braşoveanul C. Mihai, în vârstă de 48 ani, domiciliat în judeţul Braşov a ajuns la Borş, pe sensul de ieşire din ţară, cu o maşină Volkswagen Passat, înmatriculată în România.
powered by Surfing Waves
Economic
Noua propunere privind legea salarizării din sectorul public introduce posibilitatea acordării unor majorări salariale de până la 40% pentru personalul care lucrează la implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene sau din alte surse externe nerambursabile.
Economic
Guvernul pregătește două noi programe finanțate din Fondul pentru Modernizare, care vizează modernizarea sistemului energetic și reducerea costurilor suportate de consumatori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Lugașu de Jos a finalizat proiectul „Construire Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii în comuna Lugașu de Jos, sat Urvind, județul Bihor”, finanțat prin PNRR.
Economic
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor putea verifica situația fiscală a persoanelor fizice și vor avea competența de a stabili impozitul aplicat veniturilor a căror proveniență nu poate fi justificată. Măsura este prevăzută într-un ordin al ANAF, publicat luni în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Evenimentul Stâna de Vale Trace Rail 2026 a avut loc în weekendul trecut, în stațiunea bihoreană cu același nume. Cea mai așteptată și totodată cea mai dificilă probă a fost cea de Trail Run 33 km, cu o diferență de nivel de 1.550 de metri.
Economic
Elevii și studenții din România care provin din familii cu venituri reduse vor beneficia și în acest an de sprijin financiar din partea statului pentru achiziționarea unui nou calculator.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Țețchea a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public, investiție care va fi realizată cu fonduri obținute prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal vă invită la un nou eveniment din seria Conferințele Tipografiei de idei, organizate în cadrul programului estival Tipografia de idei | #hailamuzeu, ediția a IV-a: Întâlnire și moment artistic cu trupa CELELATE CUVINTE. În deschidere: DAFINA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De supărare, a băut 5 litri de bere, s-a dus pe un teren de sport de pe malul Crișului Repede, în Oradea, unde a încercat să-i tâlhărească pe doi tineri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vara aceasta, mai multe autoturisme din stocul Novo Auto beneficiază de reduceri de până la 1.500 de euro. Este momentul potrivit pentru cei care vor să își schimbe mașina la un preț mai avantajos.
BIHON Sport local
Echipa orădeană a disputat sâmbătă finala fazei regionale 2 Nord-Vest a Cupei României, pe terenul echipei FC Chieșd, câștigătoarea din județul Sălaj.