Neatentia unor muncitori a provocat o adevarata harababura la un punct de incarcare a unui camion. Cei doi muncitori trebuiau sa asigure niste carucioare inainte de a fi transportate, dar acestia nu si-au facut treaba, in momentul in care camionul a pornit toate carucioarele au cazut. Ca o culme a ironiei, cei doi se perpelesc de ras si admira spectacolul. Filmarea a fost postata pe youtube.
Un tânăr bihorean întors cu un autoturism din provincia spaniolă Tarragona a provocat joi dimineaţă un acicdent în lanţ pe DN 76, lângă Drăgăneşti, într-o zonă de drum drept.
Şase persoane au murit, în noaptea de duminică spre luni, după ce un camion înmatriculat în România a intrat în coliziune frontală cu un microbuz din Republica Moldova, în Ungaria, a anunţat poliţia.
Douăzeci şi una de persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-o coliziune ce a avut loc marţi între un tren şi un camion în Suffolk, în sud-estul Angliei, au anunţat echipele de urgenţă, citate de AFP.
Camerele de supraveghere a traficului de pe o autostradă surprind nişte imagini incredibile. Şoferul unui BMW pierde controlul volanului şi izbeşte un camion, în urma loviturii camionul ajunge pe contrasens şi se răstoarnă. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.
FC Bihor
Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.
Economic
Ministerul Muncii pregătește modificarea listei sectoarelor de negociere colectivă, pentru a o pune în acord cu noua clasificare a activităților economice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
JOST Oradea își extinde echipa și scoate la concurs 50 de posturi de conducător auto pentru transport rutier de mărfuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
5
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.