SATU MARE - CN de spadă pentru tineret (Under 23 de ani) a consemnat evoluţiile bune ale spadasinului Andrei Radu (CSM Oradea, antrenor emerit Nicolae Ille), care s-a situat pe locul V. El a avut neşansa să-l întâlnească în semifinale pe cel care a câştigat titlul de campion, Cosmin Kortyan (Farul Constanţa), de care a fost învins.
ARAD - Duminică, pe data de 26 aprilie, de la ora 16, toţi arădenii amatori ai fotbalului de masă sunt aşteptaţi în Club Flex, fiindcă aici va avea loc cea de-a 3-a ediţie a „Campionatului de Fusball" (Fotbal de Masă).
Cluj-Napoca. Fanii lui Thomas Abraham vor avea parte de o surpriză în pre-ziua startului etapei secunde a Campionatului Naţional de Raliuri 2009, în dreapta pilotului luând loc Ionuţ Iftimoaie, fostul campion K1. Astfel, pe 23 aprilie Tomi va avea „spatele” asigurat, urmând a se preocupa în linişte de cursă.
Universitatea primeşte sâmbătă vizita formaţiei CSM Râmnicu Vâlcea

Cluj-Napoca. Elevii lui Marius Popescu au nevoie de victorie pentru a se depărta de zona fierbinte a clasamentului şi pentru a confirma partida bună făcută la Alba Iulia. Video Video 
BUCURESTI - Orădeanca Ileana Beres a participat la Campionatul Naţional de atletism în sală pentru veterani. Competiţia a avut loc la sala Complexului Naţional „Lia Manoliu”.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Inspector tehnic, acuzat că a trecut la verificarea ITP vehicule cu deficiențe grave
Un inspector tehnic, angajat al unei stații ITP din Oradea, a fost condamnat în primă instanță la un an și 9 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani și cu obligația de a munci 60 de zile în folosul comunității, într-un dosar în care a fost inculpat pentru fals informatic și nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 6 octombrie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 6 octombrie.

România

A patra propunere făcută de Nicușor Dan: Luca Niculescu, nominalizat pentru funcția de premier al României
Președintele Nicușor Dan a convocat luni, 5 octombrie, partidele parlamentare la Palatul Cotroceni, într-o nouă încercare de a pune capăt crizei politice care a lăsat România cu un guvern interimar timp de cinci luni.

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Sport local

Tenismenul orădean Christian Boros a cucerit Champions Bowl World Finals 2026, la categoria de vârstă 9 ani
Christian Boros a participat la ediția 2026 a Champions Bowl World Finals, o competiție din tenisul mondial destinată copiilor și juniorilor cu vârstele de 9-18 ani.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Dublu atac în plină stradă. Un orădean a fost arestat după ce a atacat două femei și le-a lovit cu pumnii și picioarele
Un tânăr de 21 de ani a fost arestat pentru 30 de zile în urma a două incidente violente, produse în plină stradă – unul chiar în centrul municipiului Oradea. Potrivit portalului instanțelor, este vorba despre David Simon, un individ cu antecedente penale, care a comis faptele la distanță de o lună una față de cealaltă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident între o mașină și o motocicletă pe strada Ovid Densusianu din Oradea. Care este starea motociclistului
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă s-a produs luni, 5 octombrie, în zona intersecției străzii Ovid Densusianu cu strada Henrik Ibsen, din Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Preotul și stareța de la Mănăstirea Sfintei Cruci, care l-au numit pe Georgescu „președinte ales”, „dojeniți” de Episcopie
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei i-a sancționat disciplinar pe stareța Mina Bădilă și preotul duhovnic Atanasie Paleu în urma evenimentului din 13 septembrie când, la Mănăstirea Sfintei Cruci, l-au numit pe Călin Georgescu, prezent la slujbă, „președinte ales”.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Locuințe și spații comerciale din Oradea scoase la licitație pentru închiriere. Vezi de la ce preț pornesc
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din luna septembrie, două hotărâri prin care mai multe locuințe și spații aflate în proprietatea municipalității vor fi scoase la licitație în vederea închirierii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Unde pleci când acasă nu mai e sigur?” Oradea pregătește un centru pentru victimele violenței domestice
Pentru o femeie care decide să plece de lângă agresor, ordinul de protecție nu rezolvă tot: rămâne întrebarea unde va dormi, mai ales dacă are copii. DAS Oradea vrea un centru rezidențial cu șase locuri, printr-un proiect de 2,5 milioane de lei propus pentru finanțare europeană.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Investiție de 25 milioane de euro în Parcul Industrial Eurobusiness IV din Oradea și minim 200 noi locuri de muncă
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului local din 5 octombrie a fost aprobată vânzarea unei suprafețe de 11,7 hectare de teren, situată în Parcul Industrial Eurobusiness IV Oradea, în favoarea societății Schmitz Cargobull Oradea Components SRL.

Educație

Student al Universității din Oradea, premiat de NATO. Aris Dejeu a urcat pe podium și a câștigat și votul publicului
Aris Dejeu, student al Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, este laureatul publicului și ocupant al locului trei la concursul „How Prepared Am I for a Blackout”, o competiție de videoclipuri organizată de NATO Energy Security Centre of Excellence.