Doi copilasi reusesc sa faca praf casa cu ajutorul unui sac de faina. Cand mama ajunge acasa tot ce mai poate sa faca este sa filmeze patania mirandu-se de dezastrul pe care l-a gasit in interiorul casei. Filmuletul a fost postat pe youtube.
O casă de pe strada Beiuşului din Oradea s-a prăbuşit în după amiaza de joi peste curţile vecinilor şi pe trotuarul de pe stradă.
20 de voluntari de la Wesley College din Dublin, Irlanda, voluntariază opt zile pe şantierul Habitat din satul Leleşti.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are un proiect pentru atragerea specialiştilor la ţară. „Este vorba despre programul «Renaşterea satului românesc - zece case pentru specialişti», destinat specialiştilor, angajaţi în sistemul public din mediul rural.
powered by Surfing Waves
România
Finala Cupei Mondiale FIFA 2026, câștigată de Spania cu 1-0 în fața Argentinei, a avut un moment special și pentru România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Șimian continuă investițiile în modernizarea infrastructurii publice, prin implementarea proiectului care vizează reabilitarea și modernizarea energetică a sediului Primăriei.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O clădire începută în urmă cu aproape 40 de ani și rămasă mult timp abandonată a fost readusă în circuitul public și transformată într-un centru multifuncțional pentru birouri, în comuna Sălacea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a finalizat ancheta și a dispus trimiterea în judecată a lui Augustin Mihnea, tânărul de 21 de ani acuzat că a atacat o septuagenară într-o stație de tramvai din cartierul orădean Nufărul și i-a smuls lănțișorul de aur de la gât.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 21 iulie.
Bihon CSM Oradea
Cele două turnee de calificare din preliminariile FIBA Basketball Champions League se vor desfășura la Samokov (Bulgaria), în perioada 14-20 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Regimul termic va oscila în următoarele două săptămâni (20 iulie - 2 august), la nivelul întregii țări fiind semnalate atât perioade cu vreme călduroasă, cât și cele în care maximele termice vor scădea cu până la nouă grade, în medie, iar instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în prognoza de specialitate, publicată luni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
LuxeWash este un detergent românesc produs la Oradea, creat pentru cei care caută eficiență, prospețime și un preț corect.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o Românie sufocată de lipsuri, frică și supraveghere permanentă, un muncitor din Bihor reușea ceea ce părea imposibil: să păcălească Securitatea și să fugă împreună cu familia în Occident folosind propriul autoturism, transformat ingenios într-o... drezină.
2