ORADEA - Oradea va găzdui şi în acest
an tradiţionalul turneu naţional de volei pe
plajă. Cea de-a XIII-a ediţie a competiţiei
(9-12 iulie), a cărei desfăşurare era
pusă sub semnul întrebării din cauza
problemelor financiare, va avea loc datorită
sprijinului oferit de Consiliul Judeţean Bihor.
ORADEA - Preşedintele spune că intenţia Sindicatului Pro As de a bloca conturile instituţiei îl determină să nu mai organizeze o licitaţie pentru a cumpăra un autocar. Aceasta ar urma să se întâmple la proximul termen de judecată dintre sindicalişti şi CJ.
ORADEA - Directorul Călin Roman a respins ieri
„dezinformările” venite dinspre şeful
CJ Bihor, precizând că nu Selina, ci Consiliul
Judeţean e responsabil de starea lor.
ORADEA - Se pare că principala vină a trei dintre
angajaţii CJ Bihor, forţaţi de
Ţîrle să demisioneze, a fost că
„lucrau pentru Kiss”.
Oradea (G.A./C.H./C.C.) - Indirect, Consiliul Judetean Bihor a dat o lovitură grea antenelor amplasate pe zeci de blocuri orădene. Astfel, problema nocivităţii pentru sănătate a radiaţiilor a devenit oficială după s-au votat sporuri salariale de 200 milioane lei pe lună pentru angajaţii CJ.
Antena Orange mutată
Buletin Cluj
Sfaturi antiradiaţii
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 26,35 km, se apropie de final. Potrivit informațiilor transmise de compania Erbașu pe pagina de socializare, au mai rămas de executat câteva lucrări înainte ca tronsonul să fie pregătit pentru deschiderea circulației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acum 7 ani de zile, un tânăr orădean a decis să transforme pasiunea lui pentru auto în business.
Economic
Inspectorii de muncă din Bihor au aplicat amenzi în valoare totală de 155.500 de lei pentru neregulile descoperite în urma controalelor desfășurate în sectorul construcțiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Calendarul Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei a VIII-a a fost aprobat oficial, printr-un ordin publicat marți, 20 octombrie, în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Ultimul meci al etapei cu numărul 10 din Liga 2 a adus față în față doi tineri fotbaliști orădeni, care au evoluat la FC Bihor, pe stadionul din Târgu Mureș.