Managerul Ştefan Ignat, care a făcut parte din comisia care l-a evaluat pe Daniel Vulcu, a luat o notă mai mică decât acesta.
Reprezentanţii Forţei Civice speră ca în urma perierii candidaţilor propuşi făcută de Comisia Macovei să poată impune doi candidaţi în Timiş pe listele Alianţei România Dreaptă, la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil, marţi, unei iniţiative legislative care propune interzicerea petrecerilor private după ora 22.00 în restaurantele şi barurile cu sediul în imobile de locuit din mediul urban şi care limitează programul de funcţionare al acestora.
Doi români candidează pentru postul de director executiv al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei (ACARE), unul fiind din sectorul public iar altul din privat, a declarat pentru Agenţia NewsIn Răzvan Nicolescu, reprezentantul României la ACARE.
Comisia consultativă pe probleme de circulaţie şi transport rutier în Oradea a reunit ieri reprezentanţii Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei municipiului Oradea, ai Regiei Autonome de Transport Local (OTL), Poliţiei Rutiere, Autorităţii Rutiere Române, S.C. Selina S.A. şi ai Camerei Taximetriştilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferul a fost reținut în cursul zilei de luni, 31 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Salvatorii montani din Bihor au intervenit pentru salvarea unui câine care a căzut în Avenul Borțig, la aproximativ 60 de metri adâncime.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Iluminatul public din Oradea se pare că a început să revină la programul normal de funcționare, însă modificarea nu are loc simultan în toate zonele orașului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După aproximativ 40 de ani în care nu a mai beneficiat de lucrări de reparații și după ce a ajuns într-o stare în care nu mai putea fi folosită, puntea pietonală peste Crișul Repede din Tărian a fost reabilitată și redeschisă pentru circulația pietonală.
România
Un baston alb ridicat de o persoană nevăzătoare care traversează strada reprezintă un semnal de oprire pentru șoferi. Regula se aplică inclusiv în situațiile în care traversarea nu are loc pe o trecere de pietoni, iar cei care nu o respectă riscă amenzi care pot depăși 1.000 de lei.
Economic
Peste 14.000 de persoane beneficiau, în luna iulie 2026, de pensii de serviciu în România, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
România
Trotuarul sau locul de parcare aflat în fața unei case ori a unui bloc nu devine automat proprietatea celui care locuiește acolo. Chiar dacă riveranii pot avea obligații de curățenie și întreținere, regimul juridic al acestor suprafețe este stabilit prin lege și prin regulamentele locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea, loc de întâlnire pentru tineri din toată țara! Șapte zile de tradiție, cultură și experiențe
Oradea a găzduit, între 24 și 30 august, o tabără națională la care au participat tineri cu vârste între 18 și 24 de ani, veniți din toate regiunile țării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 1 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea supune consultării publice, începând cu data de 31 august 2026, proiectul noului Regulament privind organizarea, exploatarea și utilizarea spațiilor de joacă, agrement și recreere din Municipiul Oradea.
Cultură
Expoziția fotografului spaniol Luis José Vigil-Escalera Quintanal aka. Lujó Semeyes cuprinde 52 de lucrări color realizate în diferite regiuni ale Spaniei.