Potrivit informaţiilor primite de la Simona Iancu, inspector şef adjunct Relaţii de Muncă la ITM Bihor, în cursul anului 2010 la ITM Bihor au fost înregistrate un număr de 44 notificări în conformitate cu prevederile art.70 şi art.71¹ din Legea nr.53/2003 Codul Muncii.
Celor 160 de salariaţi concediaţi, care nu doresc să intre în şomaj, li s-au oferit deja locuri de muncă din partea altor angajatori.
În cursul lunii iulie 2015 la ITM Bihor s-a depus spre înregistrare o notificare cu privire la intenţia de concediere colectivă în conformitate cu prevederile art.70 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii.
În cursul lunii octombrie 2014, la ITM Bihor s-a depus spre înregistrare o notificare cu privire la intenţia de concediere colectivă în conformitate cu prevederile art. 70 din Codul Muncii.
powered by Surfing Waves
Un accident rutier s-a produs în urma cu puțin timp pe DN1, în localitatea Tinăud, unde un pieton a fost acroșat de un autoturism.
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, zonele montane Padiș, Vârtop, Stâna de Vale și Mărișel vor fi afectate de ninsori abundente, care se vor menține cel puțin până după 6 ianuarie 2026.
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 31 decembrie.
6
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat public un bilanț al primelor șase luni de mandat, vorbind despre investițiile din spitale, accelerarea proiectelor finanțate prin PNRR și modificări de organizare în sistemul sanitar.
1
În septembrie 2025, județul Bihor a înregistrat o evoluție pozitivă a comerțului internațional cu bunuri, conform datelor transmise de Direcția Județeană de Statistică.
1
Prevenția medicală ar urma să devină, pentru prima dată, politică publică aplicabilă și organizată, nu doar un concept invocat în discursuri.
Parcările etajate din centrul Oradiei vor fi gratuite în noaptea de Revelion. Vezi care sunt acestea
Pentru a sprijini buna desfășurare a evenimentelor dedicate trecerii în noul an și pentru a facilita accesul publicului în zona centrală, Primăria Municipiului Oradea anunță că parcările etajate Independenței, Barițiu și Iosif Vulcan vor fi gratuite în intervalul 31 decembrie 2025, ora 19:00 – 1 ianuarie 2026, ora 07:00.
Datele statistice arată o evoluţie mixtă a principalilor indicatori demografici, cu fluctuaţii atât faţă de luna precedentă, cât şi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Piața muncii din județul Bihor a înregistrat evoluții mixte în luna octombrie 2025, potrivit datelor oficiale.
Meteorologii prognozează temperaturi mai mari față de cele obișnuite în luna ianuarie din cauza unui val de aer tropical.