Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a efectuat în perioada 11 - 13.02.2010 verificarea operatorilor din industria alimentară care manipulează, depozitează şi comercializează peşte sau produse din peşte din Bihor.
173 de amenzi în valoare de aproape 700.000 de lei a aplicat ITM Bihor în luna ianuarie.
Aproape 100 de kg de produse alimentare au fost retrase se pe piaţă de către DSVSA.
Peste 96% dintre operatorii economici care practică vânzări de soldare, promoţionale sau de lichidare nu respectă prevederile legale. Acest lucru a fost constatat de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) care au efectuat în perioada 15-29.01.2010 o serie de controale în acest sens.
Supermarket-urile, carmangeriile şi măcelăriile au fost luate la puricat de inspectorii sanitari veterinari.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de luni, 1 iunie.
BIHON Sport local
La sfârșitul săptămânii trecute la Complexul Marea Neagră din Eforie Nord s-a desfășurat turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la fotbal U18, dotat cu Cupa ING. Printre echipele calificate s-a numărat și cea de la LPS Bihorul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un ambulanțier bihorean, aflat în drum spre București împreună cu familia, a intervenit la un accident produs pe Autostrada Deva-Sibiu și a reușit să resusciteze o femeie de aproximativ 40 de ani până la sosirea echipajului medical.
BIHON Sport local
Timp de trei zile pe cele 6 suprafețe de joc amenajate la Stadionul Lotus din Sânmartin s-au desfășurat 238 de meciuri în care protagoniști au fost copii născuți între anii 2014 – 2019 și chiar mai tineri.
BIHON Sport local
Penultima etapă din play-off-ul Ligii a IV-a Bihor a rezolvat și ecuația campioanei matematice. Transilvania Sport Academy a remizat pe teren propriu, iar CAO a pierdut acasă cu CS Oșorhei. Campionii Bihorului au primit la finalul meciului medaliile, tricourile și trofeul de la președintele AJF Bihor Zeno Bundea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Diosig urmează să fie construit un centru multifuncțional destinat copiilor proveniți din medii vulnerabile, proiect pe care administrația locală îl consideră una dintre cele mai importante investiții sociale pregătite în ultimii ani.
România
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a anunțat, în direct la Antena3 CNN, că pleacă de la postul de televiziune,
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața imobiliară din Oradea, printre excepțiile din România. Cum au evoluat prețurile apartamentelor
Oradea se numără printre puținele orașe din țară unde apartamentele noi sunt mai scumpe decât cele vechi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bihor a prezentat, în ultima ședință a Consiliului Județean, raportul privind nivelul de asigurare a securității și siguranței civice în primul trimestru al anului 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La mai bine de doi ani după ce a fost condamnat cu suspendare pentru că a intrat peste o femeie, a tras-o de păr și a lovit-o cu pumnii, un bărbat de 39 de ani, din satul Ucuriș, ar putea ajunge în penitenciar din cauza propriei nepăsări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vara calendaristică debutează cu vreme instabilă în mare parte din țară. Meteorologii anunță ploi, vijelii, descărcări electrice și grindină în următoarele zile, iar pentru luna iunie prognozează temperaturi peste valorile obișnuite ale perioadei.
1