Inspectorii OJPC au aplicat amenzi în valoare de 30.000 lei la cei trei agenţi economici verificaţi. În cursul acestei luni portectorii consumatorilor au verificat societăţile furnizoare de gaze naturale.
Toţi managerii de spital vor fi verificaţi de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în teritoriu şi ai autorităţii locale pentru munca depusă anul trecut. Până marţi cel târziu, şefii de spitale trebuie să depună la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor un dosar de “evaluare” cu documentele prevăzute de un ordin ministerial, plus alte 22 de acte care vor reliefa îndeplinirea sau nu a criteriilor generale de management.
ORADEA/ BIHOR - Ca în fiecare an, şcolile din Bihor primesc vizita reprezentanţilor instituţiilor deconcentrate care se ocupă de pregătirile pentru debutul noului an şcolar.
ORADEA - Atragerea fondurilor europene şi implementarea proiectului pentru amenajarea malurilor Crisului Repede în zona centrală sunt priorităţile pe care şi le-a propus Direcţia Ape Crisuri (DAC), la început de an. Conducerea Direcţiei a expus şi un bilanţ pe 2007, an axat pe controale.
ORADEA - În 2007 s-au efectuat 563 de controale către diverşi agenţi economici, în special ale celor cu grad mare de poluare şi ale celor ce deţin substanţe periculoase. Scopul lor a fost verificarea respectării normelor conforme cu legislaţia din domeniul gospodăririi apelor.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, arestați pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor. Alți 6 agenți și vameși au ajuns în arest
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a admis, marți seara, propunerea formulată de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea și a dispus arestarea pentru 30 de zile a șefului Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, comisarul-șef Adiel Viorel Babici, și a șefului Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, Mihai Kis.

Bihon CSM Oradea

Calculele hârtiei s-au confirmat. CSM Oradea a pierdut meciul de debut din Liga Campionilor, cu Radnicki Kragujevac
CSM Oradea a debutat marți seară în Grupa B din sezonul regulat al European Aquatics Champions League, în compania echipei SPD Radnicki Kragujevac, campioana Serbiei. Meciul s-a încheiat cu scorul de 9-14, după o dispută dominată de echipa sârbă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident mortal la Vălani de Pomezeu. Un șofer a rămas prins sub un încărcător frontal care s-a răsturnat
Un bărbat și-a pierdut viața marți, 6 octombrie, după ce a rămas prins sub un încărcător frontal, în localitatea Vălani de Pomezeu.

BIHON CAO

Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

România

Tânărul suspect în cazul femeii găsite moarte într-o valiză pe Olt a fost adus în țară
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză, pe râul Olt, a fost adus în România din Elveția de către polițiști. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, era urmărit internațional pentru omor și urmează să fie dus în Vâlcea, unde va fi pus în executare mandatul de arestare emis în lipsă.

Cultură

Molar de mamut lânos, sabie de ofiţer şi o comedie scrisă de Iosif Vulcan, la expoziţia restauratorilor deschisă în Cetate
Şapte restauratori ai Muzeului Ţării Crişurilor au expus o parte din obiectele restaurare în ultimul an.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bărbat condamnat pentru o tentativă de omor comisă acum 15 ani. A primit 3 ani de închisoare
La 15 ani de la comiterea unei tentative de omor și după 8 ani de la trimiterea dosarului în judecată, Tribunalul Bihor a soluționat cazul unui bărbat de 34 de ani, acuzat că, alături de alți trei indivizi, l-a atacat și l-a lovit cu bâta pe un elev de 17 ani, care se întorcea de la o discotecă. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

DNA Oradea: 47 de polițiști de frontieră și vameși, implicați în „fabrica de bani” din Halmeu. Peste 300.000 de euro găsiți la percheziții
Procurorii DNA Oradea au anunțat, marți, primele rezultate ale celor aproape 100 de percheziții care au fost făcute cu o zi în urmă în Bihor, Satu Mare și alte patru județe și care au vizat fapte de corupție comise la Poliția de Frontieră și Vama Halmeu, din județul Satu Mare. 6

Educație

Ținte precise, cifre lipsă: cum își propune IȘJ Bihor să schimbe școala fără să arate punctul de plecare
Pentru anul școlar care tocmai a început, Inspectoratul Școlar Județean Bihor își propune diminuarea fenomenelor de violență școlară cu 10%, reducerea cu 7% a numărului de absențe nemotivate și reducerea cu 15% a cazurilor de părăsire timpurie a școlii. Țintele sunt curajoase doar că nu sunt susținute de o bază de raportare: câte cazuri de violență au fost în anul precedent, câte absențe nemotivate și câte cazuri de părăsire timpurie s-au înregistrat.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Parcul 1 Decembrie, verificat de Primărie după luni de întârzieri. Penalități de sute de mii de lei pentru constructor
La bine de o lună și jumătate de la ultimul termen acordat constructorului de către Primărie pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a parcului 1 Decembrie, în cursul zilei de 7 octombrie ar urma să se analizeze situația din teren. 5

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Val de pneumonii și infecții respiratorii în Bihor. Peste 150 de oameni au fost internați într-o săptămână
Noul sezon gripal debutează în forță în Bihor. Nu mai puțin de 152 de persoane au fost internate în spital, în doar o săptămână, din cauza pneumoniilor și infecțiilor respiratorii

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Nouă incendii în Bihor, în mai puțin de nouă ore. Flăcările au afectat gospodării și o cabană
Nouă incendii au izbucnit luni, 6 octombrie, între orele 15:00 și 23:50, în județul Bihor, dintre care cinci de vegetație uscată și patru soldate cu pagube. Pentru gestionarea acestora au intervenit echipajele de pompieri din cadrul a șapte subunități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” (ISU Bihor).