Anul vechi s-a încheiat cu fete şi cel nou a început tot cu fete. La cumpăna dintre ani, la Maternitatea Oradea au sosit pe lume mai mulţi copii. Ultimul născut la acest spital în 2010 a fost o fetiţă, iar primul născut din acest an este tot fetiță, care face parte dintr-o familie numeroasă, cu încă şapte copii, a transmis managerul unității spitalicești, Gavril Grebenișan.