Mama lui Michael Jackson, Katherine, a obţinut
custodia celor trei copii ai megastarului decedat pe 25
iunie, în urma unui acord al familiei cu mama a doi
dintre copii, Debbie Rowe, potrivit unor surse citate, joi,
de canalele americane de televiziune ABC şi NBC.
ORADEA - Fostul antrenor principal al FC Bihor, Vig Zoltán, a primit un post de tehnician la Centrul de copii şi juniori al clubului, urmând să aibă un salariu de 490 euro brut.
Un băieţel de doar 8 ani, din Sălişte de Vaşcău, ar fi fost violat de 5 băieţi, cu vârsta în jur de 14 ani. Cazul e la Parchet.
Protectorii consumatorilor au verificat taberele şcolare de pe raza judeţului Bihor.
ORADEA - Clubul Rotaract din Oradea a organizat, în perioada 29 iunie - 5 iulie, ce-a de a doua ediţie a taberei de vară pentru copiii defavorizaţi din mediul rural - „Pont d amitie” (Podul Prieteniei).
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Echipa Sânmartinului își continuă invincibilitatea în Liga 3 și după „valul 6”, remizând pe terenul „virușilor verzi”. A treilea rezultat de egalitate ăntr-o săptămână, venit după alte trei victorii consecutive.
România
PNL, USR și UDMR și-au validat vineri, 25 septembrie propunerile pentru viitorul Guvern condus de Siegfried Mureșan.
Economic
Albalact va trebui să achite o amendă de 9,91 milioane de lei, după ce a pierdut definitiv procesul cu Consiliul Concurenței. Sancțiunea are legătură cu o inspecție inopinată desfășurată în 2023, în cadrul unei investigații privind piața untului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a produs în cursul zilei de vineri, 25 septembrie, pe DN 19E, între localitățile Cauaceu și Sălard.
Economic
Mediul de afaceri, administrația locală, infrastructura și sistemul educațional trebuie să funcționeze împreună pentru ca dezvoltarea economică a Bihorului să continue.
Cultură
Autorul va intra în dialog cu poetul Mihók Tamás, redactor al revistei de cultură Familia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei femei au fost depistate într-o parcare de centru comercial, unde solicitau bani prin semne, susținând că nu pot auzi și vorbi. Verificările polițiștilor locali au arătat că acestea puteau comunica verbal și că recurgeau la aceeași metodă și în alte localități.
Cultură
Videoclipul, filmat într-un peisaj rural, dezvoltă vizual doina ca personaj, o prezență care există independent de cel care o cântă.
BIHON Sport local
Săptămâna încărcată pentru echipele din Liga 3, care marți și miercuri au avut o intermediară, continuă cu etapa 6 ale cărei jocuri sunt programate vineri și sâmbătă.
România
Orange România intră într-o nouă etapă de reorganizare, care vizează reducerea numărului de angajați. Compania le propune unor salariați plecarea voluntară sau pensionarea anticipată, însă conducerea avertizează că, dacă obiectivele programului nu vor fi atinse, ar putea urma măsuri mai restrictive.