Cupa FR Polo pentru copii (născuţi în anii 2000-2001) s-a încheiat cu victoria echipei CSM Watersports Oradea, care s-a situat pe locul I, adjudecându-şi trofeul echivalent cu titlul de campioană naţională a ediţiei.
Copiii aflaţi în taberele bihorene învaţă principalele reguli de autoprotecţie, sub îndrumarea poliţiştilor de prevenire bihoreni.
O încurcătură de copii s-a produs la Maternitatea Oradea.
Locul 3: Suzeta... colorată, cu sau fără lanţ de aur, de marcă (Armani, Diesel, Prada, etc.), este un dispozitiv cu efect sedativ, utilizat de toţi copiii din zonele „civilizate” ale lumii.
Peste 150 de copii au participat la activităţile organizate vineri, în Orăşelul Copiilor, de către poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS - Filiala Bihor, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea şi Orăşelul Copiilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
România va avea o reprezentată în juriul uneia dintre cele mai mari competiții din elita dansului sportiv - Dance World Cup 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un nou miting pentru susținerea lui Viorel Pașca s-a desfășurat în seara zilei de duminică, 5 iulie.
BIHON Sport local
Un grup de componenți ai secției de lupte a LPS Bihorul - CS Gladiatorul Oradea a participat la turneul internațional de la Dunajska Streda (Sovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incident mai puțin obișnuit în timpul unei investigații privind plecarea de acasă a unei adolescente dintr-o comună din Bihor.
Economic
Apicultorii din România vor putea accesa, începând din acest an, o nouă schemă de ajutor de stat destinată pentru susținerea sectorului apicol.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Misiunea de transport aerian de organe la care a fost mobilizat elicopterul Black Hawk s-a desfășurat în cursul zilei de sâmbătă, 4 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Waves Festival” a fost un adevărat „furnicar” și în ziua a doua, mii de persoane bucurându-se de reprezentațiile de sunet și lumini ale artiștilor care au urcat pe cele patru scene.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 4 iulie.
Economic
Șoferii și transportatorii vor mai aștepta câteva luni până la intrarea în vigoare a noului sistem de taxare a utilizării drumurilor naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Sânmartin a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai dinamice comunități din județul Bihor.
1
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” a anunțat recent un nou transfer, cel al jucătorului american Bodie Daniel Hume.