Ec. Dacia Foncea, mazilit din funcţia de manager la Spitalul TBC în mai, e repus în funcţie de cel care l-a demis.
ORADEA - Joi, senatorul Ioan Mang a catalogat drept
„o aberaţie” scrisoarea deschisă
trimisă mass-media de către managerul Spitalului
TBC, Dacian Foncea, prin care acesta din urmă îl
acuze pe Mang că umblă să-l schimbe din
funcţie cu orice preţ.
ORADEA - O fată de 18 ani a evadat din secţia de infecţioase a Spitalului de Pneumoftiziologie şi a fost nevoie de intervenţia Poliţiei pentru a fi adusă înapoi. Managerul spitalului, Dacian Foncea, a relatat că fata a fost internată sâmbătă cu suspiciune de botulism.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va lua în discuție, în ședința de marți, 12 mai, cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de procurorul Daciana Bianca Vidrean, din cadrul DIICOT Oradea, fosta șefă a acestui serviciu teritorial din cadrul Direcției.
Cultură
Lucrările ceramistei pot fi admirate în Mauolah Muse până la 10 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reguli noi pentru parcările din Salonta: autoutilitarele și mașinile abandonate, vizate de sancțiuni
Consilierii locali din Salonta au aprobat o hotărâre importantă privind parcările din oraș, document care stabilește clar unde și cum pot fi lăsate mașinile, dar și ce sancțiuni riscă cei care nu respectă regulile.
Economic
Un proiect de lege care ar putea schimba semnificativ modul în care organizațiile neguvernamentale din România accesează fonduri publice se apropie de adoptare.
România
O modificare recentă a Codului civil schimbă semnificativ regulile privind numele purtat după divorț.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean a hotărât să scape într-un mod original de cheltuielile pe care le avea cu drogurile pe care le consuma și a plănuit să-și înființeze propria cultură de canabis.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de luni, 11 mai, instabilitatea atmosferică se va accentua în vestul și nord-vestul țării, inclusiv în județul Bihor, unde sunt așteptate averse de ploaie și furtuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Jozsef Zsolt Bóné, bărbatul de 39 de ani acuzat că a ucis-o, vineri la amiază, pe o elevă de 18 ani, pe un câmp de lângă satul Parhida, a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Motocicliștii bihoreni au participat la cursuri practice de prim ajutor organizate de pompierii ISU Bihor.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O tânără de 17 ani, din Girișu de Criș, a fost rănită într-un accident rutier produs vineri seară, 8 mai, în localitatea Sântandrei.
1