Profesorii de la IMT au luat locul II pentru lucrările prezentate la una dintre cele mai bine cotate conferinţe.
Antrenorul Dan Dobai a anunţat că nu mai contează pe jucătorii Ciprian Dianu şi Daniel Lupaşcu. „Au avut timp de gândire, dar nu şi-au reglementat situaţia cu conducerea clubului.
Absenţi de la reunirea lotului, doi dintre cei mai importanţi jucători ai FC Bihor din tur au revenit la antrenamente. Fundaşul dreapta Florin Ţîrca (foto) şi fundaşul central Andrei Tînc au intrat de luni sub comanda antrenorului Dan Dobai, dar încă nu e sigur dacă cei doi vor activa şi în retur la Oradea.
Dan Dobai a semnat luni un contract valabil până în iunie 2011 cu FC Bihor.
Din 2010, firmele vor trebui să aibă consultanţi fiscali pentru certificarea declaraţiilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Superior al Magistraturii va dezbate, în ședința de joi, 2 iulie, propunerea de delegare a judecătoarei Anamaria Ioana Gherlea în funcția de președinte al Tribunalului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform specialiștilor, avertizarea este valabilă începând de miercuri, 1 iulie, ora 15:00 până joi, 2 iulie, ora 6:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, 1 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tramvai Tatra din Oradea a fost transformat într-o veritabilă operă de artă, după ce un grup de 15 elevi a realizat un proiect inspirat din stilul Art Nouveau.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O amplă anchetă derulată de procurorii DIICOT vizează modul de funcționare al mai multor centre de îngrijire din județul Bihor, fiind analizate o serie de suspiciuni apărute în acest context.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții Ministerului Apărării au anunțat că au fost scoase la concurs aproape 7.000 de posturi de Soldat și Gradat Profesionist (SGP) în întreaga țară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 1 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Sistem de planificare, monitorizare și management al producției de etichete speciale si digitalizare procese”
România
Senatul a aprobat o schimbare importantă în procedura de eliberare a actelor de identitate: cetățenii nu vor mai fi obligați să aducă certificate de stare civilă, dacă sistemele informatice ale statului pot furniza datele necesare.
FC Bihor
O veste tristă a venit marți seara de la Arad, unde fostul fotbalist Radu Leon Mărginean a decedat la doar 43 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 30 iunie, începând cu ora 18:00, pompierii militari bihoreni au fost mobilizați pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice.