În urmă cu două zile, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pe inculpaţii U.V., în vârstă de 44 de ani, din satul Ceişoara, comuna Ceica şi M.I., în vârstă de 42 de ani, din municipiul Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
O octogenară a murit după ce a fost tăiată cu circulara. Poliţiştii au relatat că joi în jurul orei 13:10, un bărbat din Rogoz i-a anunţat că şi-a găsit o consăteană decedată în locuinţa ei.
Miercuri în jurul orei 14:30 viaţa unei femei a fost curmată într-un mod tragic, pe Bd. Dacia. Din primele constatări şi din spusele martorilor, femeia circula pe trotuar în momentul când viaţa i-a fost curmată violent de un şofer neatent.
Decesul lui Răzvan Firea are loc la numai două săptămâni de la dispariţia mamei sale, Elena Firea, fostă arbitră internaţională şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică.
Doi bihoreni au fost confirmaţi joi cu gripă porcină, dintre care unul e la reanimare.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din Oradea sunt în continuare afectate de probleme la furnizarea încălzirii, la o zi după pornirea sistemului centralizat. Termoficare Oradea anunță termene diferite pentru remedierea situațiilor, de la 16 octombrie până la 23 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit un cadou important la aniversarea a 35 de ani de existență: fostul Spital CFR va purta oficial numele de Spitalul Universitar Oradea. Rectorul Constantin Bungău a anunțat că ordinul ministerial care consfințește schimbarea a fost semnat joi, 15 octombrie.
România
Producerea, distribuirea și accesarea materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor vor fi sancționate potrivit unor prevederi noi din Codul penal. Legea introduce explicit și imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pedepsește solicitarea de fotografii sau videoclipuri sexuale de la minori și stabilește obligații pentru persoanele care află despre anumite astfel de infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două decizii au fost luate, vineri, de instanțele din Oradea în dosare care vizează măsurile preventive luate față de doi polițiști de frontieră din Bihor și Satu Mare, acuzați de comiterea unor infracțiuni de corupție.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a suferit o înfrângere oarecum neașteptată în partida cu Lokomotiv Plovdiv, din FIBA Europe Cup, scor 69-79.
Ştiri sportive
Formația bihoreană a obținut o victorie reconfortantă în partida disputată vineri pe terenul echipei Unirea Dej, cu scorul de 2-1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La viitorul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, lucrările au trecut de etapa structurii de rezistență și se concentrează acum pe anveloparea clădirii, finisaje și instalațiile interioare.