Magistraţii Curţii Constituţionale au hotărât să amâne decizia privind validarea sau invalidarea referendumului până pe 12 septembrie. La Timişoara continuă disputele privind numărul real al persoanelor cu drept de vot.
În ultimele cinci etape FCB a acumulat patru puncte: o victorie, un egal şi trei eşecuri.
Mijlocaşul Laurenţiu Opriceană şi fundaşul Claudiu Cosma (foto) au fost anunţaţi de antrenorii Ovidiu Lazăr şi Kulcsar Sandor că nu mai contează pe ei la FC Bihor şi au fost trimişi la echipa satelit.
Inspectorii şcolari bihoreni şi directorii de şcoli care au făcut politică, direct sau indirect, trebuie să plece. Decizia a fost luată de inspectorul şcolar general, PD-L-istul Dorel Luca. Acesta şi-a dat afară cinci din colegii, care au ocupat postul de inspector prin concurs.
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la FC Bihor a decis în această dimineaţă înscrierea în echipei în liga secundă.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După bronzul de la Campionatul European U20, luptătorul orădean a cucerit o nouă medalie de bronz la Campionatul Mondial U17 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comunitatea INFO TRAFIC BIHOR a lansat o petiție prin care solicită autorităților din județ măsuri urgente pentru reducerea riscurilor generate de utilizarea necorespunzătoare a trotinetelor electrice.
FC Bihor
Fundașul dreapta Sebastian Cucu nu a mai intrat în vederile antrenorului Erik Lincar pentru sezonul 2026/2027, astfel că s-a ajuns la varianta unui transfer temporar.
BIHON Sport local
Noul sezon în Liga 2 va debuta la 1 august cu 22 de echipe la start, opt dintre ele având antrenori noi față de cei cu care au încheiat sezonul trecut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a făcut publice primele informații oficiale despre crima petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 iulie) în colonia de rromi din Vășad, comuna Curtuișeni.
BIHON Sport local
Colaborarea dintre ACS Transilvania Sport Academy și Pavel Popovits nu va mai continua și în Liga 3, antrenorul care a promovat echipa optând pentru dezvoltarea unui proiect personal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea, care deține în proprietate publică Bazinul acoperit Crișul, a decis schimbarea numelui acestuia.
Cultură
Fotografia Belly Dance imortalizează un moment al meciului de clasă grea dintre Alexandru Lungu şi Cristian Anheliuc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de frontieră au identificat autoturismul în valoare de 62.000 de euro în cursul zilei de duminică, 26 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 55 de ani, din localitatea Ciumărna, din județul Sălaj, a fost reținut de polițiștii din Salonta în baza unui mandat de executare a 2 ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni rutiere.
BIHON Sport local
CS Crișul Oradea și A.C.S. Moga Răzvan Oradea au decis să-și unească eforturile pentru susținerea activității de performanță a boxerului Ionuț Mădălin Călugăr, prin încheierea unei convenții de colaborare valabilă în perioada 1 august - 31 decembrie 2026.