Noul sistem de acordare a concediilor medicale va fi pus în aplicare din 15 mai, dată de la care pacienţii care vor sta acasă din motive medicale vor fi nevoiţi să completeze o declaraţie pe proprie răspundere prin care se angajează să fie la domiciliul indicat, potrivit ministrului Sănătăţii.
Declaraţia de venit, D200, pentru anul 2009 poate depusă la sediile administraţiilor financiare teritoriale până la data de 17 mai inclusiv.
Agenţii economici au două termene pentru declaraţiile lunii februarie, datele de 25 şi 28.
Doctorul lui Michael Jackson, Conrad Murray, anchetat de poliţie în dosarul morţii megastarului, a făcut prima declaraţie publică, prin intermediul YouTube, în care mulţumeşte susţinătorilor şi afirmă că a spus autorităţilor doar adevărul, potrivit presei britanice.
Antrenorul echipei FC Timişoara părea la finalul
partidei că a văzut alt meci... un meci în
care „Poli” şi-a creat ocazii şi a
jucat ofensiv.
powered by Surfing Waves
Parlamentul a dat undă verde unor schimbări majore în domeniul Apărării: românii pot urma, voluntar, o pregătire militară plătită, iar statul își rescrie regulile de reacție în fața amenințărilor.
Abia intrat în țară, un bărbat din Suceava a hotărât ca în drumul său spre casă să facă o oprire nocturnă la sediul unei firme de pe șoseaua de centură a Oradei, de unde nu a plecat cu mâna goală.
Potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), publicat pe pagina Ministerului Sănătății, pandemia de COVID-19 a avut un impact mai sever decât în alte state dezvoltate, speranța de viață îb România scăzând cu 2,8 ani între 2019 și 2021, față de o medie OECD de doar 0,7 ani.
La final de an, Jurnal bihorean și Bihon.ro a adresat liderilor administrației publice din județul Bihor o întrebare simplă, dar cu miză mare: Cu ce gânduri încheiați anul 2025 și cum vedeți anul 2026?
Un accident rutier s-a produs în urma cu puțin timp pe DN1, în localitatea Tinăud, unde un pieton a fost acroșat de un autoturism.
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, zonele montane Padiș, Vârtop, Stâna de Vale și Mărișel vor fi afectate de ninsori abundente, care se vor menține cel puțin până după 6 ianuarie 2026.
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 31 decembrie.
10
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat public un bilanț al primelor șase luni de mandat, vorbind despre investițiile din spitale, accelerarea proiectelor finanțate prin PNRR și modificări de organizare în sistemul sanitar.
1
În septembrie 2025, județul Bihor a înregistrat o evoluție pozitivă a comerțului internațional cu bunuri, conform datelor transmise de Direcția Județeană de Statistică.
1
Prevenția medicală ar urma să devină, pentru prima dată, politică publică aplicabilă și organizată, nu doar un concept invocat în discursuri.
Parcările etajate din centrul Oradiei vor fi gratuite în noaptea de Revelion. Vezi care sunt acestea
Pentru a sprijini buna desfășurare a evenimentelor dedicate trecerii în noul an și pentru a facilita accesul publicului în zona centrală, Primăria Municipiului Oradea anunță că parcările etajate Independenței, Barițiu și Iosif Vulcan vor fi gratuite în intervalul 31 decembrie 2025, ora 19:00 – 1 ianuarie 2026, ora 07:00.