Dezbaterea publică privind proiectul strategiei locale de dezvoltare şi funcţionare a serviciului de salubrizare pentru următorii zece ani are loc marti după-amiază, în Sala Mare a Primăriei, de la ora 17:00.
În contextul în care noua Politică Agricolă Comună aferentă perioadei 2015-2020 prevede ca statele membre au obligaţia să notifice Comisiei Europene, până la 1 august 2014, opţiunile lor legate de aplicarea plăţilor directe, MADR a elaborat o serie de propuneri legislative în acest sens, propuneri lansate deja în dezbatere publică.
În data de 15 ianuarie a fost publicat la afişierul Primăriei, Direcţia Economică, Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului, pentru anul 2014.
Vor fi patru dezbateri publice pentru PUG-ul ce arată axele de dezvoltare ale oraşului până în 2030.
Consiliul Judeţean Bihor organizează marti de la ora 15.00 la sediul instituţiei, o dezbatere publică pe tema îmbunătăţirii calităţii serviciului de transport public de persoane în judeţul Bihor, prin restructurarea programului judeţean de transport pentru perioada 2013 - 2019, ca parte a strategiei judeţene de dezvoltare a sistemului de transport.
powered by Surfing Waves
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,.
România
Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O societate de construcții din Sântandrei și administratorul acesteia au fost condamnați pe 6 octombrie de Judecătoria Oradea, după ce au fost găsiți vinovați de moartea unui muncitor, angajat al firmei, care a căzut de pe un balcon în timp ce lucra la construirea unei case în Oradea.
Economic
Transferul părților sociale ale unui SRL presupune verificări fiscale suplimentare, iar notificarea ANAF trebuie făcută în cel mult 15 zile.
Educație
Ani la rând, răspunsul la problema copiilor care petrec prea mult timp cu telefonul a fost acela că părinții trebuie să pună limite, să verifice ce fac cei mici online și să-i învețe să folosească responsabil tehnologia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor au efectuat, luni, cinci percheziții în Oradea, Sânmartin și într-o localitate din județul Hunedoara, într-un dosar instrumentat de Parchetul Bihor și care îl vizează pe constructorul orădean Dorinel Edu (60 de ani), acuzat de evaziune fiscală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va dezbate joi propunerea ca în funcția de vicepreședinte al Tribunalului Bihor să fie delegată judecătoarea Ana Melinda Drob.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul cazurilor de pneumonie a crescut semnificativ în Bihor, în timp ce infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare au înregistrat o scădere.
1
România
Accidentul s-a produs în comuna Peretu, județul Teleorman. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că actorul nu avea dreptul de a conduce, iar după testarea cu aparatul DrugTest au fost recoltate probe biologice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipiul Oradea își păstrează ratingul financiar „BBB-”, acordat de agenția internațională Fitch Ratings, însă perspectiva rămâne negativă.
2