Tinerii care doresc să afle mai multe despre obiceiurile şi tradiţiile altor culturi sunt aşteptaţi sâmbătă, 30 iulie, de la ora 16:00, la Global Village.
La inițiativa AIESEC, mai mulți studenți internaționali vor susține sesiuni interactive în limba engleză pentru elevii orădeni.
powered by Surfing Waves
România
Criza din sectorul energetic ar putea să mai dureze între una și două săptămâni, iar sistemul s-ar putea confrunta cu dificultăți suplimentare în cazul în care grupul 2 al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă nu va mai putea funcționa sau dacă România nu va mai reuși să asigure importurile necesare în orele de seară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Seceta care afectează județul Bihor a ajuns într-o etapă critică, iar autoritățile avertizează că problemele legate de resursele de apă nu se vor încheia odată cu scăderea temperaturilor.
România
Un gest surprins pe Transfăgărășan a provocat numeroase reacții de revoltă în mediul online.
România
Planul de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice și programul de sprijin pentru românii din diaspora care doresc să își deschidă afaceri în România, „Diaspora Investește Acasă”, urmează să fie aprobate joi în ședința de guvern.
FC Bihor
Federația Română de Fotbal a stabilit cele 24 de meciuri care se vor desfășura în turul III al Cupei României, când vor intra în competiție și echipele din Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 50 de ani, din Cefa, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a făcut un scandal de pomină lângă un bar din localitate, mușcându-i de braț pe doi agenți de Poliție și lovindu-i cu pumnii și picioarele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În seara zilei de miercuri, 5 august, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru salvarea unei căprioare căzute într-un bazin dezafectat de pe raza localității Bicăcel, comuna Lăzăreni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Forțele de intervenție din cadrul ISU Bihor au fost mobilizați pentru gestionarea a peste 50 de situații de urgență în cursul zilei de miercuri, 5 august.
Economic
Sameday a devenit proprietarul integral al companiei de curierat Cargus, după ce tranzacția a primit aprobarea Consiliului Concurenței.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni acționează în perioada 3 - 9 august în cadrul operațiunii SPEED pentru identificarea și sancționarea șoferilor care nu respectă limitele de viteză.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După mai multe zile de caniculă extremă, Bihorul rămâne și joi, 6 august sub Cod roșu, cu temperaturi care vor ajunge până la 41 de grade Celsius.
1