Un copil de doar trei ani a făcut senzaţie pe youtube cu interpretarea piesei Hey Jude a celor de la Beatles. După această ispravă copilul a fost invitat la o emisiune de căutat talente din Coreea, pe care a câştigat-o fără probleme. El reuşind să impresioneze juriul prin inedita interpretare.
Transformările recente ale clădirii care va adăposti Muzeul Ţării Crişurilor au fost surprinse în imagini de fotograful maghiar Szamódy Zsolt. Fotografiile fac parte dintr-o expoziţie al cărui vernisaj va avea loc azi 19 mai, la ora 14:00.
Origami nu reprezinta doar un hobby, ci o artă tot mai apreciată şi în România, cu mare potenţial de a se transforma în profesie. Numărul celor care practică origami în Bihor este foarte mic.
Centrul de copii şi juniori al FC Bihor este pe cale să piardă o grupă care este pe primul loc în campionat, iar anul trecut a participat la turneul final al Cupei Hagi.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După 3 victorii și 3 egaluri, Lotus a suferit primul eșec stagional, cei drept unul drastic, în fața liderului, în condițiile în care din minutul 18 a jucat cu un om în minus.
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.
Economic
Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.
Cultură
Eveniment unic în România, festivalul este mai mult decât o expoziție de artă, este o călătorie în inima creativității și a tradiției românești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din localitatea Buduslău a fost achitat de Judecătoria Marghita într-un dosar în care a fost acuzat că și-ar fi agresat sexual fiica de 6 ani. Instanța a stabilit că fapta nu a existat, astfel că a respins și cererea de despăgubiri formulată de minoră prin avocat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La câteva luni după controalele care au dus la relocarea bolnavilor din așezămintele lui Viorel Pașca, apare o veste care poate schimba radical situația.
2